Decizii CSE: Studenții refugiați din Ucraina își vor putea continua studiile în R. Moldova. Termenul de achiziție a energiei electrice de către Energocom, în baza negocierilor directe, prelungit
Studenții refugiați din Ucraina își vor putea continua studiile în instituțiile de învățământ din R. Moldova. O decizie în acest sens a fost luată vineri, 26 august, în ședința Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE).
Totodată, în cadrul ședinței, membrii CSE au decis prelungirea, pentru perioada septembrie – octombrie 2022, a termenului de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom”, în baza negocierilor directe.
Furnizorii vor încheia cu SA „Energocom” contracte bilaterale pentru asigurarea cantităților de energie electrică necesară, iar în cazul modificării tarifelor, vor fi semnate acorduri adiționale, potrivit autorităților.
Potrivit documentului aprobat, Ministerul Educației și Cercetării va elabora și aproba un Ordin, privind înscrierea în anul de studii 2022-2023 a studenților refugiați din Ucraina.
Mobilitățile de studii pot fi organizate fără taxă, în limitele bugetelor instituționale. Studenții refugiați din Ucraina vor putea fi înscriși în mobilitate în lipsa actelor confirmative privind studiile parcurse în instituțiile de învățământ superior, frecventate anterior în Ucraina, și fără prezentarea scrisorii de accept a Ministerului Educației și Cercetării”, potrivit unui comunicat al Guvernului.
O altă decizie a CSE prevede măsuri privind asigurarea construcției drumului de acces de la punctul de trecere a frontierei de stat Leova – Bumbăta.