De pe 1 ianuarie 2024, profesorii vor primi salarii mai mari, anunță ministrul Educației și Cercetării
De pe 1 ianuarie 2024, salariile profesorilor vor crește. Declarația a fost făcută vineri, 25 august, de către ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, care nu a precizat cu cât vor fi ajustate.
„Într-adevăr, salariul este insuficient astăzi. Cunoaște toată lumea acest lucru. Salariul va fi majorat pe 1 ianuarie 2024, așa cum se întâmplă și în cazul tuturor bugetarilor. Precizez că atunci când vorbim de majorări semnificative de 30-40% a salariului, trebuie să înțelegem foarte bine că, realist vorbind, aceste salarii nu se vor produce atâta timp cât nu vom face uz mai bun de resursele financiare care sunt deja alocate sistemului nostru educațional (…). Trebuie să utilizăm mai mult resursele pe care le avem, să le cheltuim mai responsabil (…). Vom oferi stimulente pentru părinții care vor alege să-și dea copiii la școli mai bune din apropiere, vom investi masiv în cel puțin o școală la nivelul unui raion pentru ca ea să corespundă standardelor secolului douăzeci și unu (…)”, a subliniat ministrul într-un live pe pagina sa de Facebook.
În prezent, salariul unui profesor variază între 7600 de lei și 11 mii de lei.
Dan Perciun a declarat la Forumul municipal al cadrelor didactice din Chișinău că în domeniul învățământului general, prioritatea de bază rămâne „soluționarea problemei deficitului de cadre didactice”. În acest context, Ministerul Educației și Cercetării susține că va oferi cursuri gratuite de recalificare astfel ca, în unele cazuri, profesorii să poată preda două discipline școlare. Până la sfârșitul anului, peste 1000 de profesori vor putea beneficia de acest program.
„Totodată, va fi creat Institutul Național pentru Educație și Leadership – o rețea de 1000 de mentori din rândul celor mai buni profesori, specialiști care vor fi remunerați suplimentar pentru a contribui la formarea cadrelor didactice din sistem. Vor fi majorate bursele studenților de la pedagogie și indemnizația pentru tinerii profesori care se angajează în școli – aceasta urmând să constituie 200.000 de lei față de 120.000 de lei cât este în prezent”, susțin reprezentanții MEC.
10 245 de cadre didactice și personal didactic auxiliar au activat pe parcursul anului trecut de studii în sistemul educațional din municipiul Chișinău, conform datelor MEC.