Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   De ce dolarul este astăzi…

De ce dolarul este astăzi mai scump ca euro, ce urmează și cum sunt afectați cetățenii R. Moldova. Economist: „Oamenii vând valuta, circa 500 de milioane de dolari, pe care a cumpărat-o în panică la începutul războiului din Ucraina”

Dolarul a ajuns să fie mai scump decât un euro. Marți, un euro se tranzacţionează pentru mai puțin de un dolar. La casele de schimb valutar din Capitală un dolar a ajuns să coste astăzi 19 lei și 30 de bani, iar un euro – 19 lei și 15 bani, adică cu 15 bani mai puțin decât dolarul american.

Economistul Veaceslav Ioniță explică într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă că, în principal, de mai multe luni, moneda euro este supusă la presiuni pe pieţele financiare din cauza războiului din Ucraina, a crizei energetice şi a măsurilor relativ limitate adoptate de Banca Centrală Europeană, menționând că politica monetară a Băncii Europene este mai înceată decât cea a Statelor Unite ale Americii.

Expertul IDIS Viitorul susține că de fapt aprecierea leului în raport cu euro și dolarul este un lucru benefic pentru cetățenii R. Moldova, însemnând că populația are de câștigat și explică ce urmează să se întâmple mai departe cu principalele monede de referință.

Tot economistul menționează că șocul energetic și război din Ucraina au un impact mai mare asupra pieței valutare decât a avut jaful miliardului, iar acum oamenii vând valuta, circa 500 de milioane de dolari, pe care a cumpărat-o în panică la începutul războiului din Ucraina.



Ioniță „Euro se slăbește pe plan internațional față de dolar deja de o perioadă lungă”

În R. Moldova, chiar dacă 65% din economia noastră este legată de euro și doar 35 la sută de dolar, noi avem exporturile în euro, importuri în euro, remitențe în euro și oamenii chiar și gândesc în euro. Toți oamenii știu prețurile, de exemplu la apartamente, în euro, dacă le spui în lei sau dolari, îi zăpăcești. Cu toate acestea, Banca Națională a Moldovei continuă să ducă cursul conform dolarului. La noi, leul se raportează doar strict la dolar, iar legat de euro și celelalte valute se face așa numitul cros-curs sau cursul de la casele internaționale. De aceea noi acum în Moldova aveam două tendințe. Prima, leul nostru, în august, tradițional se întărește, față de toate valutele, iar specific, euro se slăbește pe plan internațional față de dolar deja o perioadă lungă. 

Ceea ce vedem noi astăzi, că euro este atât de jos, este condiționat parțial de fenomenul din R. Moldova, dar cel mai tare de fenomenul de pe plan internațional. 

Factorii care influențează deprecierea monedei euro față de dolar

Euro se depreciază față de dolar. Sunt trei factori care duc la depreciere. Deprecierea are loc deja de mai mult timp. Euro a fost mai slab decât dolarul în luna iulie.

Un factor de bază este legat de criza generală care există, inclusiv pe dimensiunea energetică și în perioada de criză investitorii de regulă dau preferințe dolarului și celelalte valute se întăresc.

Al doilea factor, care ține de contextul actual și care se manifestă deja de câteva luni de zile este politica monetară a Băncii Europene care este mai înceată decât a Statelor Unite. În general, europenii au fost totdeauna mai lenți în abordări. Americanii sunt mai duri și politica aceasta mai înceată, vedeți la noi Banca Națională a Moldovei ia decizii destul de rapide și lumea e nemulțumită de majorarea ratei de bază, scumpirea banilor și lumea la noi reacționează. Păi europenii sunt cam ca și noi, ei se străduiesc să nu fie rapizi în toate acestea și acest lucru evident a dus la deprecierea euro-lui.

Ultimul factor, care acum se întâmplă este anticipările negative și incertitudinea pe piața energetică. Gazul s-a scumpit. Oamenii sunt într-o zonă de incertitudine, nimeni nu știe ce va face și lucrul acesta creează presiune negativă asupra euro-lui. Aceștia sunt cei trei factori și noi asta urmărim.

Ce urmează

Atât euro, cât și dolarul în Moldova se vor deprecia, ceea ce se întâmplă întotdeauna în luna august. După aceasta va urma o ușoară apreciere. Cât privește euro, puțină lume va spune ce se poate întâmpla pe termen scurt. Pe termen mediu, eu cred că euro va crește. Dar pe termen scurt, noi suntem acum într-o zonă de turbulențe și incertitudine și asta joacă contra euro-lui. Nu este exclus ca euro să se mai deprecieze puțin. 

Cum sunt afectați cetățenii de depreciere

Afectați? Din contra, un leu puternic înseamnă prețuri mai mici. Când leul este puternic asta înseamnă că populația are de câștigat pentru că prețurile nu sunt foarte mari, însă pierde mediul de afaceri deoarece nu poate vinde marfa șa export și pe intern. Aceasta este de fapt problema noastră. Pentru populație, un leu puternic, asta înseamnă o presiune inflaționistă. Noi și așa avem inflație foarte mare, dar ea cumva este stăpânită datorită leului puternic. Dacă la noi și leul ar fi slăbit atunci mă tem să-mi imaginez ce inflație am fi avut noi. De aceea, BNM, tot ce face ea prin politica sa monetară, dar în opinia mea, politica monetară influențează slab asupra inflației, dar oricum BNM are o politică monetară destul de dură pentru a stopa inflația. Și prin politica valutară care nu este declarată, dar până la urmă dacă ne uităm atent, BNM a asigurat în acest an o stabilitate a monedei naționale. 

Șocul energetic și război din Ucraina, cu impact mai mare asupra pieței valutare decât jaful miliardului

Noi am primit două lovituri, șocul energetic și război din Ucraina, care ca impact asupra pieței valutare a fost mai mare decât jaful miliardului. BNM a intervenit. Atunci noi am avut o depreciere a valutei, acum nu am avut chiar dacă atunci când s-a început războiul din Ucraina oamenii au fugit în bănci să scoată depozitele. Ulterior, oamenii au fugit în bănci și case valutare ca să cumpere valută. S-au cumpărat estimativ vreo 500 de milioane de dolari. Oamenii au făcut panică, au cumpărat dolari de care nu au nevoie și acum încep să-i vândă. Copiii merg la școală, ei încep să vândă valuta și leul moldovenesc se întărește. Lumea aduce înapoi valuta pe care a cumpărat-o în panică la începutul războiului.


Pe plan extern, euro la paritate cu dolarul

Pe plan extern, un euro se tranzacţiona pentru un dolar, un nivel fără precedent după luna decembrie 2002, în condiţiile în care moneda americană s-a apreciat cu 14% de la începutul anului graţie faptului că investitorii consideră moneda americană drept o valoare tradiţională de refugiu în perioade de turbulenţe. De mai multe luni, moneda euro este supusă la presiuni pe pieţele financiare din cauza războiului din Ucraina şi a măsurilor relativ limitate adoptate de Banca Centrală Europeană pentru a combate inflaţia ridicată.

Un curs de schimb mai mic al monedei euro face ca bunurile importate să devină mai scumpe, ceea ce pe cale de consecinţă alimentează şi mai mult inflaţia europeană. Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou record de 8,6% în luna iunie. Pe de altă parte, creşterea economică modestă lasă o marjă de manevră destul de redusă Băncii Centrale Europene pentru majorarea dobânzii de referinţă în zona euro.

În luna mai, Executivul comunitar a revizuit prognozele de creştere pentru cele 19 state din zona euro până la 2,7% în acest an, de la 4% cât prognoza în februarie, şi la 2,3% pentru anul viitor, de la 2,7% cât estima în prima sa evaluare a impactului războiului din Ucraina asupra economiei blocului. Tot în luna mai, inflaţia în zona euro a fost estimată la 6,1% pentru acest an, la rândul său o revizuire semnificativă faţă de estimările iniţiale ale Comisiei care mizau pe o inflaţie de 3,5%.