Cum explică Premier Energy solicitarea, la început de an, de a dubla prețul plătit de consumatori pentru energie electrică
Premier Energy, cel mai mare furnizor de energie electrică din R. Moldova, a venit cu precizări joi, 2 ianuarie, în contextul solicitării companiei de dublare a prețului energiei electrice. Consumatorii din centrul și sudul țării ar putea ajunge să achite 5,13 lei/kWh, în comparație cu prețul actual de 2,34 lei/kWh.
Potrivit unui comunicat de presă emis de companie, solicitarea de ajustare a prețurilor se datorează, „în cea mai mare parte, creșterii exponențiale” a costurilor de procurare a energiei electrice din diferite surse, în baza contractului semnat cu S.A. „Energocom”. Astfel, ajustarea prețurilor la energia electrică ar fi „indispensabilă pentru a garanta continuitatea și funcționarea optimă a sectorului energetic”.
Furnizorul menționează că, începând cu 1 ianuarie 2025, din cauza sistării livrării de gaze pe malul stâng al Nistrului, R. Moldova nu mai are asigurate livrări de energie electrică produsă de centrala de la Cuciurgan.
„De obicei, în trecut, centrala de la Cuciurgan asigura circa 65-75% din necesarul de energie electrică pentru malul drept al Nistrului, iar cealaltă parte de energie electrică provenea de la centralele electrice de termoficare urbane și surse regenerabile de energie amplasate pe malul drept al Nistrului, precum și importuri limitate din țările vecine.
Ca urmare a crizei din sectorul energetic, începând cu luna decembrie 2024 furnizorul S.A. Energocom a fost nevoit să achiziționeze mai multă energie electrică de pe bursa OPCOM (România), unde prețurile variază considerabil, în funcție de ora de consum. Iar din 1 ianuarie 2025 acest volum de energie electrică crește considerabil. Cele mai mari prețuri sunt înregistrate în orele de vârf, dimineața și seara. Pentru anul 2025 achizițiile planificate de energie electrică de pe bursa OPCOM reprezintă o proporție semnificativă, de circa 31% din necesarul de energie al țării. Iar restul volumului de energie necesară va fi procurată de către Energocom de la furnizorii interni și internaționali”, notează Premier Energy.
Astfel, compania susține că „menținerea viabilității financiare a sectorului energetic devine crucială”, pentru a asigura plata energiei achiziționate de la Energocom și de la furnizorii interni, inclusiv din sursele regenerabile (SER), precum și din surse internaționale, precum România, pentru a acoperi „deficitul generat din cauza neprelungirii contractului cu centrala de la Cuciurgan”.
Premier Energy a transmis că susține campania națională de eficiență energetică și îndemnul autorităților centrale către toți consumatorii privind importanța adoptării „măsurilor raționale” de economisire a energiei, în special în perioada orelor de vârf.
„Reducerea consumului în aceste intervale va contribui la reducerea costurilor de procurare a energiei electrice”, subliniază furnizorul.
ZdG a scris anterior că Premier Energy și Furnizarea Energiei Electrice Nord (FEE-Nord) cer Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) majorarea tarifelor la furnizarea energiei electrice. Agenția a anunțat pentru vineri, 3 ianuarie, desfășurarea ședinței publice în cadrul căreia vor fi examinate subiectele.
ÎCS „Premier Energy” SRL cere aprobarea prețului de 5,13 lei/kWh (cu 2,79 lei/kWh mai mare decât tariful actual, n.red.) pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de joasă tensiune.
Iar FEE-Nord, care deservește consumatorii din nordul țării, solicită majorarea prețului la 4,53 lei/kWh (1,69 lei/ kWh mai mult decât tariful în vigoare, n.red.) pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt conectate la rețelele electrice de distribuție de joasă tensiune.
Anterior, consumatorii casnici din nordul R. Moldova plăteau mai scump pentru energia electrică decât cei din centrul și sudul țării.
Celula de criză de la Guvern: Consumul de energie electrică continuă să fie asigurat pe deplin
Consumul de energie electrică în Republica Moldova, pentru data de 1 ianuarie 2025, a fost acoperit pe deplin, fără a fi necesară activarea contractelor de avarie și/sau fluxuri neintenționate. Potrivit informațiilor Celulei de Criză de la Guvern, consumul va fi asigurat în totalitate și pentru ziua de joi, 2 ianuarie.
Începând cu 1 ianuarie 2025, MGRES/Centrala de la Cuciurgan nu mai furnizează energie electrică malului drept și a livrat doar un volum nesemnificativ de energie electrică pe 1 ianuarie, între orele 00:00-01:00. Astfel, consumul este acoperit din surse interne – precum centralele electrice cu termoficare din Chișinău și Bălți, centrala hidroelectrică Costești, sursele regenerabile, importul pe contracte bilaterale din România și achiziția de pe bursa de energie electrică din România, administrată de către SA „OPCOM”.
Compania rusă „Gazprom” a suspendat livrarea gazelor naturale către „Moldovagaz” începând cu data de 1 ianuarie 2025. În legătură cu potențiala criză umanitară în regiunea transnistreană din cauza nerespectării de către Federația Rusă a contractului livrărilor de gaze naturale consumatorilor din stânga Nistrului, Republica Moldova se află în stare de urgență începând cu 16 decembrie 2024.