CSS, convocat de urgență în ședință. Subiectul care a fost discutat
Reprezentanții Președinției anunță că președinta R. Moldova, Maia Sandu, a convocat marți, 4 ianuarie, în regim de urgență, Consiliul Suprem de Securitate (CSS). În cadrul ședinței a fost pusă în discuție situația din sectorul energetic al țării, creată ca urmare a creșterii semnificative din ultima perioadă, pe piața europeană, a prețurilor de achiziție la gazele naturale.
Membrii CSS au audiat informația despre nivelul plăților efectuate până în prezent pentru consumul de gaze naturale, despre evoluția pentru anul 2022 a prețurilor la gazele naturale importate, despre perspectivele pentru luna ianuarie și soluțiile de depășire a unei potențiale crize.
CSS a recomandat Guvernului să întreprindă toate măsurile necesare pentru a asigura furnizarea neîntreruptă a gazelor către consumatori.
Începând cu luna ianuarie 2022 cetățenii vor achita un tarif de 11 lei bani, cu TVA inclus, pentru un metru cub de gaze naturale, cu 8 bani mai puțin decât în prezent. Detalii aici
La furnizarea de gaze naturale către consumatorul final, pe lângă tariful anunțat de ANRE, cel de 10,19 lei, se va aplica o taxă pe valoarea adăugată de 8%, care este inclusă în factură. Respectiv, cetățenii vor plăti 11 lei pentru un metru cub de gaze naturale.
Pentru luna noiembrie (1-30 noiembrie) cetățenii au achitat 11 lei și 8 bani (cu TVA inclus) pentru un metru cub de gaze naturale. Detalii aici
Citiți și: ANRE a aprobat prețul reglementat pentru energia electrică