Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   CSS a evaluat situația din…

CSS a evaluat situația din sectorul energetic: recomandările către autoritățile competente

Sursa: presedinte.md

Președinta Maia Sandu a convocat joi, 17 august, ședința ordinară a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), la care s-a discutat despre securitatea energetică a țării și pregătirea pentru sezonul rece.

Membrii CSS au vorbit despre măsurile întreprinse de instituțiile statului pentru asigurarea cu gaze naturale și energie electrică în perioada următoare, despre mersul realizării proiectelor majore de investiții în domeniul energetic și despre programele de eficiența energetică, potrivit unui comunicat emis de Președinție.

În urma informațiilor prezentate de autoritățile competente, membrii CSS au venit cu mai multe decizii și recomandări.

„Statul trebuie să fie pregătit să asigure consumatorilor accesul continuu la resursele energetice – gaze, electricitate, agent termic – în orice condiții și context regional. La fel, în caz de necesitate, să poată oferi ajutorul necesar categoriilor vulnerabile de cetățeni. Astfel, obiectivul prioritar și în acest an va fi achiziționarea gazelor la cele mai avantajoase prețuri de pe piață și formarea de stocuri suficiente. Prin eforturile făcute de autorități, R. Moldova își întărește securitatea energetică, iar instituțiile competente, indiferent de orice scenariu, vor putea livra cetățenilor energie electrică și căldură în sezonul următor de încălzire”, se arată în comunicat.

La începutul lunii august, Guvernul a adoptat Planul de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2023-2024. În baza experienței crizei energetice din sezonul de încălzire 2022-2023, au fost luate în calcul câteva scenarii, iar în funcție de fiecare, cu sau fără limitarea livrării gazelor naturale, sunt prevăzute măsuri de diminuare a riscurilor și asigurarea furnizării neîntrerupte a gazelor naturale către consumatori.

Potrivit Ministerului Energiei, au fost luate în calcul trei posibile scenarii:

  1. Nu vor exista limitări de gaze naturale livrate de Gazprom către Moldovagaz,
  2. Continuarea livrării gazelor naturale de către Gazprom la nivelul de 5,7 mil. m3/ zi, și
  3. Rezilierea de către Gazprom a contractului de furnizare a gazelor naturale, semnat între Moldovagaz și Gazprom.

La scenariul 2 pot exista două situații:

a) Moldovagaz decide repartizarea celor 5,7 mil. m3/ zi livrate de Gazprom între malul drept și malul stâng proporțional cotei din consumul înregistrat în anul 2021, fără a lua în considerație volumul de gaze naturale livrat către MGRES pentru producerea energiei electrice destinată consumatorilor malului drept;

b) Moldovagaz decide alocarea celor 5,7 mil. m3/ zi livrate de Gazprom către consumatorii de pe malul stâng al Nistrului, inclusiv în scopul producerii energiei electrice pentru consumatorii malului drept.

Scenariile se bazează pe experiența crizei energetice anterioare, dar s-a ținut cont și de contextul geopolitic actual, cu războiul din Ucraina și politizarea comerțului cu resurse energetice de către Federația Rusă, care au crescut exponențial riscurile de aprovizionare cu energie în toată Europa.

Vulnerabilitatea principală în următorul sezon de încălzire se estimează a fi capacitatea limitată a consumatorilor din R. Moldova de a plăti prețuri mari la energie, prețuri de piață în caz de o nouă criză energetică.