Construcția liniei electrice Vulcănești–Chișinău și a stației Back-to-Back Vulcănești vor fi declarate utilitate publică de interes național
Lucrările de construcție a liniei electrice aeriene 400 kV de transport al energiei electrice Vulcănești–Chișinău și a stației Back-to-Back Vulcănești vor fi declarate utilitate publică de interes național. Un proiect de lege în acest sens a fost avizat pozitiv de către Guvern în cadrul ședinței din 23 martie. Potrivit autorităților, scopul principal al proiectului este asigurarea securității energetice a R. Moldova.
„Elaborarea proiectului de lege derivă din planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021 – 2022 și are dept scop asigurarea securității energetice a statului prin interconectarea R. Moldova cu piața internă de energie a UE prin linii electrice, precum și fortificarea rețelelor interne de transport al energiei electrice”, a spus ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale Andrei Spînu.
Proiectul prevede declararea utilității publice de interes național și realizarea lucrărilor de construcție a următoarelor componente:
– construcția LEA de transport a energiei electrice cu tensiunea de 400 kV între stațiile electrice de la Vulcănești și Chișinău, cu o lungime totală de 158 km;
– construcția unei stații back-to-back de curent continuu de înaltă tensiune (HVDC) la Vulcănești, pentru a permite conectarea dintre sistemul energetic al Republicii Moldova, Rețeaua Europeană a Operatorilor Sistemelor de Transport Energie Electrică (ENTSO-E) și Sistemul Integrat de Energie Electrică/Sistemul de Energie Unită (IPS/UPS);
– modernizarea stației electrice existente de 330/110/35 kV Chișinău cu o nouă secțiune de 400 kV pentru a face stația compatibila cu LEA de 400 kV;
– extinderea stației electrice existente de 400/110/35 kV Vulcănești, pentru realizarea conexiunii cu noua stație Back-to-Back, urmând ca, în baza documentației de pregătire a proiectului, să fie executate pe terenuri din proprietatea statului, administrației publice locale sau aflate în proprietatea private a persoanelor fizice și juridice.
Potrivit ministrului Andrei Spînu, bugetul total al proiectului de construcției a liniei electrice aeriene de 400 kV de transport al energiei electrice Vulcănești–Chișinău constituie 260 de milioane de euro cu o durată de implementare de circa patru ani. Contractul de construcție a fost semnat în noiembrie 2021.
Proiectul prevede construcția unei linii aeriene de transport a energiei electrice de 400 kV și cu o lungime de aproximativ 158 km pe direcția Vulcănești–Chișinău, ce va traversa teritoriul a 35 de localități din nou regiuni ale țării, inclusiv UTA Găgăuzia și municipiul Chișinău.