Circulația pe transonul de cale ferată Basarabeasca-Berezino va fi relansată în luna septembrie pentru transportul de mărfuri: „va transforma orașul Basarabeasca într-un hub logistic internațional”
Porțiunea de cale ferată Basarabeasca – Berezino, reconstruită după 25 de ani, va fi pusă în circulație din luna septembrie pentru transportul de mărfuri, anunță Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR).
Astfel, potrivit MIDR, ministrul Andrei Spînu și ministrul Infrastructurii din Ucraina, Alexander Kubrakov, vor fi prezenți luni, 23 august, la gara feroviară din orașul Basarabeasca, acolo unde va fi dat în exploatare tronsonul de cale ferată Berezino (Ucraina)-Basarabeasca (R. Moldova).
„Iată că, după două luni de lucrări intense în construcția celor 23 km de cale ferată, a venit vremea să lansăm acest tronson, care va fi pus în circulație din septembrie, inițial, pentru transportul de marfă”, se arată într-o postare a ministrului Spînu de pe rețelele sociale.
La sfârșitul lunii iunie 2022, a fost semnat Memorandumul de înțelegere dintre Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova și Ministerul Infrastructurii al Ucrainei cu privire la dezvoltarea conexiunilor feroviare. Documentul a fost semnat de către vicepremierul Andrei Spînu și ministrul Infrastructurii al Ucrainei, Oleksandr Kubrakov.
„Astfel, R. Moldova va putea exporta/importa mărfuri prin portul Izmail, amplasat pe Dunăre, fiind redusă aglomerația în portul Reni. Totodată, prin intermediul acestui segment de linie feroviară, Ucraina va putea exporta mărfuri în R. Moldova și în țările UE.
Relansarea circulației pe tronsonul de cale ferată Berezino-Basarabeasca va transforma orașul Basarabeasca într-un hub logistic internațional, prin intermediul căruia va fi asigurată conexiunea porturilor din Iujnîi, Odessa, Cernomorsk, Belgorod-Dnestrovskii, Izmail, Reni, Giurgiulești, Galați, Brăila și Constanța. În acest fel, complexele portuare vor deveni mai competitive, iar beneficiarii serviciilor portuare vor avea o ofertă mai diversificată”, a menționat atunci Ministerul Infrastructurii într-un comunicat.
Construcția tronsonului urma a fi efectuată pe o distanță de aproximativ 23 de km. Din aceștia, 1,2 km de cale ferată fiind construiți pe teritoriul R. Moldova.