Cine este pretendentul la șefia MoldATSA, unicul admis la proba interviului, și ce relații are cu ministrul Chirinciuc
Vadim Gugea este singurul candidat promovat la proba interviului în concursul pentru funcția de administrator al Întreprinderii de Stat „MoldATSA”. Ceilalți doi candidați înscriși în concurs nu au acumulat punctajul minim la prima etapă a competiției, cea a CV-ului.
Vadim Gugea asigură interimatul funcției de administrator din 28 octombrie 2015, fiind numit la acest post de Iurie Chirinciuc. Anterior, Gugea a fost director executiv al Companiei „Euroatlant”, fondată de Chirinciuc. Gugea a ajuns şef în aviaţie după ce a plecat din firma lui Chirinciuc care are afaceri în domeniul… mobilei. În 2015, în doar două luni de şefie interimară la Moldatsa, conform declaraţiei sale cu privire la venituri şi proprietate depusă la Comisia Naţională de Integritate, Gugea a ridicat nu mai puţin de 104,3 mii de lei. Deci, nu mai puţin de 52 de mii de lei pe lună (!), în timp ce solicitările controlorilor de trafic aerian de a reveni la salariile din 2015 rămâneau nerezolvare. În total, în 2015, valoarea remunerației celor 3 administratori ai Moldatsa a fost de 875 mii de lei, iar membrii Consiliului de Administrație au fost plătiți cu 238 mii de lei.
În noiembrie 2016, ZdG scria că în ultimii ani, Moldatsa a fost implicată în mai multe scheme dubioase care au dus la irosirea sau chiar la dispariţia din bugetul întreprinderii, deci şi al statului, a milioane de lei. În 2014-2015 întreprinderea s-a transformat într-o adevărată pepinieră a rudelor şefilor unor instituţii de stat. Aici deţineau funcţii cheie Mariana Tăbuică, sora lui Vladimir Cebotari, ministrul Justiţiei (ex-viceministru al Transporturilor), finul şi cumnata lui Vasile Botnari, acum ministru al Tehnologiilor Informaţiei şi Comunicaţiilor (ex-ministru al Transporturilor), fiul deputatei Valentina Buliga, fiica şefului SIS, dar şi alte rude ale unor procurori, judecători sau ale unor şefi de la Moldatsa.
În perioada respectivă, rudele demnitarilor au beneficiat de salarii majorate şi de prime unice, împrumuturi fără dobândă, unii dintre ei în condiţii exclusiviste. O parte dintre angajaţi erau detaşaţi la MTID, deşi primeau salarii de zeci de mii de lei de la Moldatsa. Aceste nereguli au fost confirmate şi de un raport de audit al MTID, condus de noul ministru, Iurie Chirinciuc, doar că, deşi acesta a fost trimis inclusiv Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), nimeni nu a avut de suferit. Mai mult, dezmăţul şi irosirea banului public au continuat, inclusiv cu o nouă conducere în fruntea ministerului.
Dmitri Abornev, şeful Sindicatului Dispecerilor din cadrul Moldatsa, controlor de trafic aerian, declara în noiembrie 2016 pentru ZdG: „S-a schimbat managementul. A venit Vadim Gugea la conducere. Am avut repetate discuţii, cerând ca salariul să revină la cel din 2015. Nu am fost auziţi, deşi ni s-a spus că, dacă vor fi deblocate conturile, salariile vor reveni la normal. În august, conturile Moldatsa au fost deblocate, dar nu s-a schimbat nimic. Între timp, ne-au spus că e imposibil de revăzut salariile, din cauza situaţiei financiare precare. După proteste, reacţia a fost agresivă. Am fost învinuiţi că protestele ar avea context politic şi că urmărim intimidarea conducerii. Ce fel de intimidare, dacă noi ne vrem salariile înapoi?”, se întreabă Abornev.
Citiți AICI