Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Capacitatea comercială la hotarul cu…

Capacitatea comercială la hotarul cu România necesară pentru importul de energie, rezervată de Energocom pentru sâmbătă

Sursa: Energoocm

Energocom a anunțat că, pentru a suplini necesarul de consum intern, a rezervat 100% din capacitatea comercială de la hotarul cu România în vederea achiziționării din import, atât în baza contractelor bilaterale, cât și de pe bursă, a energiei electrice pentru malul drept al Nistrului.

Prognoza de consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru pentru sâmbătă, 18 ianuarie, arată o scădere cu 7% față de ziua precedentă, 17 ianuarie.

Centralele de termoficare urbane vor genera mai puțină electricitate, în timp ce instalațiile regenerabile se anticipează că vor produce o cantitate similară ca și vineri, 17 ianuarie, menținând tendința în creștere.

Cea mai mare parte din energia electrică va fi însă importată.

Volumul necesar de energie electrică pentru malul drept al râului Nistru a fost asigurat la nivelul necesar și pentru 17 ianuarie, potrivit informațiilor Celulei de criză de la Guvern.

Pentru data de 17 ianuarie, se anticipează că centralele și parcurile de energie regenerabilă să producă o cantitate dublă de energie față de ziua precedentă, spun autoritățile. În același timp, se estimează un consum cu 3% mai mic decât ziua precedentă, 16 ianuarie. 

Situația privind consumul de energie electrică în R. Moldova în ziua de 16 ianuarie arată că volumul necesar a fost acoperit integral pe baza contractelor comerciale, fără activarea contractelor de urgență. Jumătate din consum a fost asigurat din importuri:

  • Import al energiei electrice (RO) – 60,82%
  • SA „Termoelectrica” – 27,76%
  • Energie regenerabilă – 6,54%
  • SA „CET-Nord” – 4,27%
  • Întreprinderea de Stat „NHE Costești”– 0,61% 

Vârful de consum al energiei electrice a fost înregistrat între orele 17:00 și 20:00, atingând un maxim de 964 MW. 

În continuarea, consumatorii sunt îndemnați să economisească electricitatea în orele de vârf 07:00-11:00 și 18:00-23:00 pentru a avea facturi mai mici și pentru a asigura stabilitatea sistemului electroenergetic. 

În ceea ce privește malul stâng al râului Nistru, peste 80% din electricitate este produsă de către centrala de la Cuciurgan, iar restul este produs de MGRES/Centrala de la Cuciurgan și din fluxul tehnologic. Întreruperile programate de energie electrică continuă, pentru vineri fiind planificate deconectări cu durata de 5 ore, o dată pe zi.