Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Când vor fi transferate compensațiile…

Când vor fi transferate compensațiile la energie pentru luna decembrie

Colaj ZdG

Gospodăriile vulnerabile energetic vor primi compensațiile pentru luna decembrie începând cu data de 10 ianuarie, la fel cum au fost transferate primele sume de bani pentru noiembrie. Potrivit IPN, toți cei înscriși în sistem sunt verificați repetat în fiecare lună, iar valoarea compensațiilor ar urma să se ajusteze conform creșterii tarifelor.

În acest an, compensațiile pentru energie se acordă sub formă monetară direct fiecărei gospodării eligibile pe cardul bancar al solicitantului sau la poștă. Consumatorii casnici pot solicita compensații pentru perioada rece a anului, care include lunile noiembrie-martie.

Persoanele care au depus cereri în luna noiembrie nu trebuie să o facă repetat, indiferent dacă au avut statutul de consumator vulnerabil sau non-vulnerabil.

Miercuri, 25 decembrie, a fost ultima zi de depunere a cererilor pentru compensații pentru luna decembrie. Pe perioada sezonului rece, cererile pot fi depuse oricând, dar compensațiile nu vor fi acordate pentru lunile precedente. Dacă cererea a fost depusă după data de 28 a lunii, compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare. 

„Solicitanții care nu s-au calificat pentru a primi compensații la energie în luna noiembrie, ar putea să se califice pentru a primi în luna decembrie, după majorarea tarifului și reajustarea mărimilor compensațiilor”, a menționat anterior Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Compensația poată fi primită prin următoarele modalități:

  • pe contul bancar la care este atașat cardul social (dacă sunteți sau ați fost beneficiar al altor plăți sociale de la Casa Națională de Asigurări Sociale, cum ar fi pensia, indemnizația de maternitate sau pentru îngrijirea copilului etc);
  • pe contul bancar personal (dacă la completarea cererii ați indicat această opțiune și codul IBAN al contului);
  • la orice oficiu poștal din Republica Moldova (dacă nu aveți card social și dacă nu ați indicat un cont bancar).

Legea prevede că, în cazul în care beneficiarul de compensație la energie sub formă de plată monetară nu ridică compensația până la 30 iunie a anului în care începe următorul sezon rece, plata compensației încetează, iar beneficiarul nu mai are dreptul la compensația respectivă.

„Blocarea plății compensației la energie sub formă de plată monetară se efectuează de către Casa Națională de Asigurări Sociale. Sumele compensațiilor la energie sub formă de plată monetară care au fost primite necuvenit se restituie de către beneficiari în modul stabilit de Guvern”, se mai arată în legea votată de Parlament în luna noiembrie.

La 10 decembrie, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a anunțat că a început debursarea plăților de către Casa Națională de Asigurări Sociale la card pentru gospodăriile care s-au calificat pentru a primi compensații la energie pentru luna noiembrie, iar din 11 decembrie plata a fost disponibilă la oficiile poștale.

634 008 au primit compensații, adică 90% din totalul de 703 364 de solicitanți, ceea ce înseamnă că aproximativ 1 283 610 persoane care locuiesc în aceste gospodării au primit primi compensații în noiembrie.

„Începând cu ziua de azi, solicitanții care au optat să primească compensațiile pentru sezonul rece la cardul social sau un alt card preferat, vor începe să primească transferurile. Solicitanții care au optat să ridice plata monetară de la oficiile poștale, o vor putea face începând cu ziua de mâine și vor avea timp destul pentru a ridica plata și a-și achita facturile. Îndemnăm cetățenii să nu se grăbească și să evite cozile lungi la oficiile poștale, deoarece va fi timp suficient pentru a reuși totul”, a anunțat atunci ministrul Alexei Buzu.

237 382 de familii, formate din 489 531 de persoane, au primit 800 lei. Pe lângă aceasta, 396 629 de gospodării au primit între 300-800, ceea ce înseamnă 794 079 de persoane.

Totuși, familiile care nu întrunesc următoarele criterii, nu vor fi eligibile pentru a primi compensații în sezonul rece 2024-2025:

  • valoarea cumulată a cotelor-părți din imobile ale membrilor gospodăriei nu depășește 2.5 milioane de lei;
  • venitul cumulat din dividendele membrilor gospodăriei pentru anul 2023 este mai mic de 300.000 de lei;
  • au plătit pentru încălzire, în medie, echivalentul a mai puțin de 350m3 de gaze naturale pe lună în sezonul precedent.

Consumatorii eligibili pot beneficia de compensații dacă încălzesc gospodăria pe bază de gaze naturale, energie termică, energie electrică sau combustibil solid (lemne, cărbuni, pelete, brichete).

Bugetul total pentru compensațiile din noiembrie a fost de 334 de milioane de lei.