Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Bugetul de stat pentru anul…

Bugetul de stat pentru anul 2025, aprobat de Guvern. Principalele prevederi

Foto: Freepik

Guvernul a aprobat, miercuri, 4 decembrie, proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2025. Principalele măsuri prevăzute în document țin de implementarea politicilor salariale, precum și majorarea prestațiilor sociale. Salariul minim în sectorul bugetar va fi majorat cu 500 de lei.

Documentul prevede creșteri salariale de 15% pentru personalul medical și de circa 9% pentru pedagogi, pentru unii angajați din organele de forță și alte categorii de angajați bugetari. 

Valoarea de referință de bază pentru calcularea salariilor în sectorul bugetar va fi majorată cu circa 5% comparativ cu anul 2024 – de la 2100 de lei la 2200 de lei, cu 100 de lei. Salariul minim în sectorul bugetar va spori de la 5 000 de lei la 5 500 de lei.

Potrivit documentului aprobat, de la 1 mai 2025, cuantumul pensiei minime pentru limita de vârstă va fi majorat la 3 300 de lei pentru persoanele care au un stagiu complet de cotizare de 40 de ani, la momentul stabilirii pensiei. Este prevăzută și majorarea unor prestații sociale, inclusiv pentru victimele reabilitate ale represiunilor politice și veteranii de război.

Documentul include și resurse pentru asigurarea alimentării elevilor din clasele V-IX din instituțiile de învățământ secundar, începând cu 1 septembrie 2025. 

Pe partea de cheltuieli, vor fi majorate cu 247 de milioane de lei sau cu 6,7% cheltuielile pentru proiectele finanțate din surse externe, comparativ cu anul 2024. Vor fi derulate circa 78 de proiecte finanțate din surse externe, în valoare de peste 3,91 miliarde de lei, promite Guvernul.

În anul 2025 vor crește și cheltuielile pentru investiții capitale – cu 337,8 milioane de lei sau cu 18,1%, față de 2024, ca urmare a faptului că vor fi demarate 12 proiecte noi.

În total, veniturile bugetului de stat pentru anul 2025 vor însuma 71,55 miliarde de lei, iar cheltuielile vor fi de 85,44 miliarde de lei. Deficitul bugetar va constitui 13,89 miliarde de lei.