„Avia Invest” anunță că a rambursat cele peste 22 de milioane de lei. Chicu aduce în discuție alte datorii de circa 10 milioane de lei
Compania „Avia Invest” anunță că a rambursat integral datoriile către Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) în valoare de 22,6 milioane de lei și susține că, prin urmare, procedura de declarare a insolvenței ar trebui încetată.
„Rambursarea s-a efectuat în ciuda acțiunilor fără precedent ale autorităților și dorinței acestora de a acapara compania, prin aplicarea sechestrelor pe banii alocați de investitor și blocarea lor la debitor”, menționează reprezentanții companiei „Avia Invest”.
Într-o reacție pe pagina sa de Facebook, premierul Ion Chicu susține că este un lucru bun că datorita de peste 22 de milioane a fost achitată, însă precizează că așteaptă să fie achitate și cele circa 10 milioane de lei, restanțe la plata impozitelor și taxelor la buget.
„Investitorul” a înțeles că datoria față de stat trebuie de achitat. Nu suntem în iulie 2019 și reeșalonări de plăți la stat nu ai cum să obții”, a comentat șeful Executivului.
Cu un comentariu similar a venit și ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi: „Avia Invest anunță că a plătit datoria. (Numai după ce executorul le-a blocat conturile, dar nu-i pe asta.) Dar Avia Invest are mai multe datorii! Haideți să-i întrebăm ce datorii mai au? De ce au acumulat datorii, când încasările mergeau strună și luau din fiecare om câte 9 euro „pe deasupra”! Unde-s 240 milioane euro investiții? Unde-i terminalul de pasageri? Ne oprim aici – așteptăm răspunsuri. Dar întrebări mai avem”.
La 18 mai premierul Ion Chicu a anunțat că statul va solicita declanșarea procedurii de insolvabilitate a „Avia Invest”, compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău, care a înregistrat o datorie restantă față de stat în sumă de peste 22 de milioane de lei.
AAC a informat anterior că la 1 mai 2020, „Avia Invest” SRL, compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău a înregistrat o datorie restantă față de AAC în sumă de peste 22 de milioane de lei. În aceste condiții, AAC a solicitat executorului judecătoresc, la data de 5 mai, intentarea dosarului de executare, cu aplicarea măsurilor de asigurare, pentru cele 22 de milioane de lei, în adresa „Avia Invest” SRL, iar conturile companiei au fost blocate.