Asistență nerambursabilă din partea Germaniei în valoare de 10,7 milioane de euro, pentru facilitarea dezvoltării Întreprinderilor Mici și Mijlocii. A fost semnat un Acord de gestionare a grantului
Prevederile esențiale pentru implementarea Acordului Financiar privind facilitarea dezvoltării Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM), au fost stabilite de către Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării din R. Moldova, împreună cu Banca Germană pentru Dezvoltare (KfW) și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), se arată într-un comunicat joi, 16 mai.
Acordul Financiar privind facilitarea dezvoltării IMM-urilor a fost semnat la 5 martie curent. Acordul de implementare, semnat detaliază modul de administrare a grantului în valoare de 10,7 milioane de euro (asistență nerambursabilă), oferit de Guvernul Republicii Federale Germania (Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare), prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare (KfW).
Acordul cuprinde aspecte tehnice esențiale, precum: gestionarea fondurilor, principiile de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii, obligațiile și responsabilitățile ODA în implementarea proiectului. De asemenea, acordul prevede aspecte operaționale esențiale asigurării accesului la finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii, acordând o atenție specială celor gestionate de femei.
Viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba a subliniat colaborarea productivă dintre guvernele celor două state prin proiecte desfășurate în cadrul cooperării germane pentru dezvoltare.
„Republica Federală Germania a fost mereu un partener de încredere al Republicii Moldova, inclusiv în procesul integrării țării noastre în UE. Suntem recunoscători pentru acest suport financiar nerambursabil, care ne va permite să construim o economie mai puternică și mai prosperă, în beneficiul tuturor cetățenilor Republicii Moldova” a declarat vicepremierul Dumitru Alaiba.
Șefa Departamentului Dezvoltare Economică Durabilă și Educație, Banca Germană de Dezvoltare, Hille Henebry a evidențiat rolul și importanța semnării acordului de implementare în stimularea dezvoltării economiei Republicii Moldova.
„Banca Germană de Dezvoltare este încântată să realizeze acest pas important pentru proiect și anume semnarea Acordului de implementare. Așteptăm cu nerăbdare demararea implementării proiectului și astfel, stimularea finanțării întreprinderilor mici și mijlocii, a investițiilor și a creării de locuri de muncă în Moldova” a menționat Hille Henebry.
Directorul ODA, Vadim Codreanu a transmis sincere mulțumiri Guvernului Republicii Federale Germania (Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare) și Băncii Germane de Dezvoltare (KfW) pentru sprijinul constant și pentru colaborarea deosebită.
„Ne exprimăm recunoștința sinceră către Guvernul Republicii Federale Germania și către Banca Germană de Dezvoltare pentru susținerea continuă și pentru parteneriatul valoros. Ne angajăm să implementăm cele prevăzute în acest acord, astfel încât antreprenorii să beneficieze cât mai curând de sprijin și asistență în dezvoltarea afacerilor lor” a declarat Vadim Codreanu.
La 5 martie 2024 a fost semnat Acordul Financiar privind implementarea proiectului „Facilitatea de Dezvoltare a IMM-urilor din Republica Moldova”, care prevede o contribuție financiară din partea Guvernului Republicii Federale Germania (Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare) prin intermediul KfW în valoare de 10,7 milioane de euro (asistență nerambursabilă).
Resursele financiare vor fi utilizate pentru îmbunătățirea accesului la finanțare a IMM-urilor, în special prin refinanțarea exclusivă a împrumuturilor investiționale acordate acestora, prin intermediul FACEM, gestionat de ODA.