Antreprenorii vor putea depune solicitări suplimentare în cadrul Programului de creștere a competitivității și internaționalizarea afacerilor
Întreprinderile Mici și Mijlocii (ÎMM) vor avea posibilitatea să depună solicitări suplimentare, până la atingerea plafonului maxim al grantului acordat prin Programul de creștere a competitivității ÎMM și internaționalizarea acestora. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, miercuri, 3 august, de Executiv, în scopul îmbunătățirii programului.
Anterior, se admitea depunerea unei singure cereri, astfel antreprenorii nu puteau beneficia de resursele care nu au fost solicitate până la plafon.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, alte prevederi se referă la emiterea Business Voucherelor de către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenorilor (ODA), anterior Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Acestea prevăd simplificarea procedurii de accesare a serviciilor de consultanță, având opțiunea de a contracta un prestator de servicii de consultanță dintr-o listă predefinită sau de a accesa pachete de servicii formate în prealabil de către ODA.
Prin intermediul Programului, întreprinderile pot obține suport prin:
- Formarea competențelor antreprenoriale prin schema de business voucher, pentru achiziționarea serviciilor de dezvoltare a afacerii;
- Suport financiar prin mecanismul de „Grant” pentru sporirea competitivității, productivității și internaționalizarea afacerii.
În cadrul acestui Program, pe parcursul anului curent, au fost aprobate 25 de Business vouchere în valoare de 1.8 milioane lei și 30 de granturi în valoare de 42.3 milioane de lei. Valoarea totală a proiectelor investiționale este de 92.7 milioane lei.
Pentru implementarea Programului, în bugetul de stat, pentru anul 2022, sunt alocate mijloace financiare în sumă de 70 de milioane de lei.
Ministerul Economiei a prezentat miercuri, 3 august, Programul Național de Promovare a Antreprenoriatului și Creșterea Competitivității pentru anii 2022-2026. Programul conține acțiuni și soluții pentru dezvoltarea antreprenoriatului din R. Moldova și crearea unui spațiu antreprenorial mai incluziv, cu acțiuni specifice de abilitare a femeilor, tinerilor și antreprenorilor migranți.