Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   ANRE, sesizată de SIS. Constatările…

ANRE, sesizată de SIS. Constatările controalelor inopinate desfășurate de Agenție la cei mai mari operatori de distribuție a energiei electrice

Sursa: Energocom/Facebook

Controalele inopinate desfășurare asupra procedurilor de eliberare a avizelor de racordare la rețelele electrice pentru producătorii de energie electrică din surse regenerabile, inițiate ca urmare a sesizărilor Serviciului de Informații și Securitate (SIS), au scos la iveală multiple nereguli în aplicarea procedurilor legale, a anunțat miercuri, 9 aprilie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), într-un comunicat de presă.

Verificările au vizat activitatea a trei operatori – Î.C.S. „Premier Energy Distribution” S.A., S.A. „Red-Nord” și Î.S. „Moldelectrica” – în perioada anilor 2023–2024 (10 luni).

Astfel, toți cei trei operatori verificați au fost obligați să informeze ANRE, în termen de 3 luni, despre măsurile corective implementate, să corecteze procedurile de verificare a documentelor privind terenurile și respectarea cerințelor legale și să elimine orice tratament preferențial, aplicând principiul transparenței și echității.

Rezultatele controalelor, împreună cu hotărârile adoptate, urmează să fie transmise SIS și organelor Procuraturii pentru investigații suplimentare.

Printre principalele constatări ale acțiunilor de control:

Emiterea avizelor fără drept legal asupra terenurilorau fost eliberate avize pentru centrale electrice în lipsa documentelor legale care să confirme dreptul de folosință sau proprietate asupra terenurilor. În unele cazuri, s-au acceptat contracte de arendă neverificate sau neînregistrate conform legii.

Suprafețe insuficiente și documente neconformemai mulți dezvoltatori nu dețineau terenuri suficiente pentru montarea capacităților declarate, iar în unele cazuri, s-au anexat doar scrisori de intenție, fără documente legale.

Prelungiri nejustificate ale avizelorau fost identificate situații în care operatorii au prelungit valabilitatea unor avize fără ca titularii să fi respectat condițiile stabilite de regulament, inclusiv fără prezentarea proiectelor de racordare.

Încălcarea principiului „primul venit, primul servit” unele cereri au fost acceptate preferențial, ignorând listele de așteptare și prioritățile cronologice stabilite prin reglementări.

Modificări nejustificate ale titularilor de avizeau fost constatate cazuri în care drepturile de racordare au fost transferate, contrar procedurii, către alte persoane juridice, sub forma unor modificări indirecte sau schimbări de asociați.

Măsuri specifice stabilite prin hotărârile ANRE:

Î.C.S. „Premier Energy Distribution” S.A.

  • Va verifica dacă actele privind terenurile sunt înregistrate conform Codului civil și Legii cadastrului;
  • Va analiza dacă suprafața terenurilor corespunde capacităților centralei propuse;
  • Nu va mai prelungi avize fără argumente legale.

S.A. „Red-Nord”

  • Va institui norme interne clare privind procesul de avizare și va coordona cu operatorul de transport disponibilitatea capacităților din rețea;
  • Va solicita obligatoriu documente privind dreptul legal de folosință asupra terenurilor și studiul de soluții;
  • Va publica lunar pe pagina web informații despre avizele acordate și cererile respinse.

Î.S. „Moldelectrica”

  • Va elabora proceduri interne clare cu desemnarea responsabilităților în procesul de avizare;
  • Va verifica autenticitatea actelor privind terenurile și va consulta baza de date cadastrală;
  • Va asigura respectarea termenelor de răspuns și va aplica sancțiuni în cazul întârzierilor;
  • Nu va admite modificări de titulari fără reorganizare legală.

„În contextul proiectului nou al Legii cu privire la energia electrică care prevede un cadru inovator privind garantarea accesului la rețea a potențialilor utilizatori de sistem, subsecvent, ANRE va iniția modificarea cadrului normativ secundar aplicabil racordării centralelor electrice, instalațiilor de utilizarea precum și a instalațiilor de stocare la rețelele operatorilor de sistem”, notează sursa citată.

TV8 a scris recent că un program de stat de impulsionare a industriei de producere a energiei verzi a fost transformat într-o afacere la limita legalității. Beneficiarii principali sunt câțiva businessmani, a relatat sursa citată. Unul dintre ei, după ce a primit pe gratis de la stat avize pentru a crea zeci de parcuri fotovoltaice, le-ar folosi pentru a construi piramide financiare. Din totalul de 2000 MW de energie regenerabilă pentru care s-au emis avize, doar 10% din aceste capacități s-au transformat în parcuri fotovoltaice și eoliene. O parte a capacităților a devenit marfă scumpă pe o piață neagră, mai notează TV8.