ANRE a aprobat majorarea tarifului la energia electrică pentru consumatorii finali ai Premier Energy și FEE-Nord
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în cadrul ședinței din 12 octombrie, majorarea tarifului la energia electrică. Astfel, consumatorii „Premier Energy” S.R.L. vor achita 3,15 lei/kWh (fără TVA), cu circa 50 de bani mai mult față de tariful în vigoare, iar consumatorii Societății „Furnizarea Energiei Electrice Nord” vor achita 3,21 lei/kWh (fără TVA), cu peste 30 de bani mai mult față de tarifele actuale.
Hotărârile intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al R. Moldova.
În prezent, consumatorii Premier Energy, cei din centrul și sudul R. Moldova, achită 2 lei și 64 de bani pentru un kWh, urmare a deciziei ANRE din 8 iunie curent, iar consumatorii FEE-Nord achită 2 lei și 86 de bani pentru un kWh.
În Nota de argumentare a hotărârii privind majorarea tarifului la energia electrică livrată consumatorilor „Premier Energy” se menționează că decizia a fost luată în contextul:
- Devalorizării monedei naționale față de dolarul american cu circa 6% în comparație cu valoarea aplicată la determinarea prețurilor în vigoare;
- Majorării cuantumului indicelui prețurilor cu amănuntul al SUA cu circa 5,9 puncte procentuale și constituie 8,3 %;
- Creșterii costului energiei procurate cu circa 435,2 mil. lei, fiind influențat de creșterea prețului de procurare a energiei electrice de la furnizorul central cu circa 34 % și energia electrică de import cu circa 5 %.
- Majorării cantității de energie electrică ce urmează a fi furnizată cu circa 50 mil kWh față
de valoarea utilizată la determinarea prețurilor în vigoare.
Tarifele de furnizare a energiei electrice de către S.A. ,,Furnizarea Energiei Electrice Nord” au fost majorate, la fel, în contextul devalorizării monedei naționale față de dolarul american, a creșterii costului energiei procurate, precum și a majorării cantității de energie electrică ce urmează a fi furnizată cu circa 56 mil kWh față de valoarea utilizată la determinarea prețurilor în vigoare.
ÎCS „Premier Energy” SRL, cel mai mare furnizor de energie electrică din R. Moldova, a solicitat ANRE-ului aprobarea prețului de 3,23 lei/kWh (fără TVA), cu circa 60 de bani mai mare decât tariful actual, pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de joasă tensiune, din 1 octombrie. Motivele solicitării, potrivit furnizorului, sunt: prețul de vânzare a energiei de la furnizorul central, prețurile de procurare a energiei electrice și cursul de schimb valutar.
Totodată, FEE-Nord a solicitat „actualizarea prețurilor reglementate pentru furnizarea energiei electrice în anul 2022”. Astfel, compania a cerut majorarea prețului, din 6 octombrie, de la 2,86 lei/ kWh la 3,76 lei/kWh (fără TVA), pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt conectate la rețelele electrice de distribuție de joasă tensiune.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în cadrul ședinței din 5 octombrie 2022, majorarea prețului pentru energia electrică furnizată de furnizorul central de energie electrică S.A. „Energocom”, în cuantum de 4,33 lei/kWh, fără TVA, sau 4,67 lei/kWh cu TVA inclus.
În nota de argumentare a hotărârii se menționează că aprobarea prețului reglementat de furnizare în cuantum de 4,33 lei/kWh (fără TVA), adică cu 1,09 lei/kWh mai mare față de prețul în vigoare de 3,24 lei/kWh (fără TVA), a fost luată „pentru asigurarea viabilității economice a furnizorului central de energie electrică și consolidarea capacităților financiare ale acestuia pentru a-și onora obligațiunile de a procura energia electrică produsă de sursele locale”.
Ucraina a oprit, din 11 octombrie, exportul de energie electrică. Decizia a fost luată pentru a „stabiliza sistemul energetic” ucrainean, afectat în urma bombardamentelor din 10 octombrie. Despre asta a anunțat Ministerul Energiei al Ucrainei.
După anunțul Kievului, viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării regionale, a anunțat că începând cu ora 03:00 dimineața, 11 octombrie, R. Moldova primește integral energie electrică de la MGRES (Centrala termoelectrică de la Cuciurgan).
În acest context, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a îndemnat cetățenii să economisească energia electrică, „mai ales între orele 07:00 – 10:00 și 18:00 – 23:00”, pentru că asta va permite „să avem energie electrică fără a fi nevoiți să intervenim în activitățile zilnice”.
Din 1 octombrie 2022, consumatorii casnici achită 29 de lei și 27 de bani, cu TVA inclus, pentru un metru cub de gaze naturale. Hotărârea a fost aprobată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în cadrul ședinței de vineri, 23 septembrie. Noul preț stabilit de ANRE este cu 6 lei și 28 de bani mai scump față de tariful actual.