Acordul între R. Moldova și UE pentru liberalizarea transportului rutier de mărfuri, prelungit până în iunie 2024
Acordul între R. Moldova și Uniunea Europeană pentru liberalizarea transportului rutier de mărfuri a fost prelungit pâna la data de 30 Iunie 2024, anunță ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.
„Acest acord va permite transportatorilor țării noastre să circule în spațiul UE fără autorizații. Este un pas important, va facilita exportul produselor noastre spre Uniunea Europeană”, a menționat ministrul.
R. Moldova a semnat, pe 29 iunie 2022, Acordul de liberalizare a transportului de mărfuri cu Uniunea Europeană. Documentul a fost semnat de viceprim-ministru Andrei Spînu și ministru delegat, din partea Presedinţiei franceze, în cadrul conferinței „Connecting Europe Days 2022, Europe’s mobility flagship”, Christophe Bechu.
„Dragi transportatori moldoveni, acum aveți posibilitatea să efectuați operațiuni de transport prin țările UE pentru exporturile moldovenești fără autorizații de transport rutier. Puteți să vă încheiați în continuare contractele de furnizare de mărfuri, în special a produselor agricole, prin utilizarea rutelor alternative pe teritoriul Uniunii Europene. Aveți cale liberă în UE! Aveți libertate, costuri mai mici și beneficiați direct de apropierea noastră de UE.
Pentru cetățeni, vom asigura astfel buna funcționare a lanțurilor de aprovizionare, dar și securitatea alimentară, afectată de situația din Ucraina.
Acest coridor al solidarității va pune capăt tuturor problemelor întâmpinate pe parcursul acestor luni de conflict, dar și a vechilor istorii când transportatorii trebuiau să-și împartă autorizațiile. Odată cu acest Acord, această istorie nefastă se încheie și nu se va mai repeta, iar noi avansăm deciși către Europa”, a afirmat în iunie ministrul moldovean.
Acordul a fost încheiat inițial pe un termen determinat, până la 31 martie 2023, cu posibilitatea de a fi prelungit.