Sistem de plată cu cardul în transportul public de la Edineț, implementat în cadrul unui proiect al UE
Transportul public din municipiului Edineț a fost suplinit cu opt autobuze, cu acces pentru persoane cu nevoi speciale, iar călătorii au la dispoziție trei modalități de achitare: card bancar, card special dezvoltat sau numerar. Municipalitatea va beneficia și de un sistem pentru gestionarea transportului, care prevede monitorizare cu GPS, un punct de comandă cu echipament specializat.
Proiectul „Edineț – oraș cu perspectivă de viitor”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Primăria Edineț, în parteneriat cu Primăria municipiului Alba Iulia din România, atestă un buget de peste 4,3 milioane de euro. Aproximativ 4 milioane de euro au fost alocați cu titlul de grant din partea Uniunii Europene prin programul „Autorități Locale: Parteneriate pentru orașe durabile 2020”, iar restul de 200 000 de euro reprezintă contribuția partenerilor de implementare.
„Municipiul Edineț a reușit în ultimii ani să atragă investiții din diverse programe finanțate de UE și țările sale membre. Infrastructura în școli și grădinițe a fost îmbunătățită, un nou sistem de apă și canalizare a fost construit, a fost dezvoltat parcul industrial care oferă peste 400 de locuri de muncă. Astăzi, lansăm mai multe servicii publice inteligente (…)”, a declarat Jānis Mažeiks, ambasadorul Uniunii Europene în R. Moldova, în cadrul evenimentului de lansare a Serviciilor publice inteligente în municipiul Edineț.
Potrivit unui comunicat al delegației Uniunii Europeane în R. Moldova, în cadrul proiectului au fost construite 17 stații „inteligente” de așteptare a transportului public, dotate cu panou informativ, videocamere, iluminat fotovoltaic și WiFi gratuit. Trei intersecții de străzi din centrul orașului au fost echipate cu un ansamblu de semaforizare care prevede și un sistem de undă verde pentru transportul public. De asemenea, în cadrul proiectului a fost modernizat și sistemul de iluminat public stradal.
„Acest proiect-pilot a fost nu numai o deschidere de noi orizonturi pentru comunitatea din Edineț, dar și o formulă de implicare civică, de prioritizare a necesităților, precum și o tendință de regăsire prin noile servicii publice într-o societate preponderent europeană atât ca afirmare, cât și ca tendință. Municipiul rămâne un deschizător de drumuri în parcursul sigur spre comunitatea europeană”, a declarat la Constantin Cojocaru, primarul localității.
Proiectul „Edineț – oraș cu perspectivă de viitor” este implementat în perioada 1 martie 2021 – 28 februarie 2025 și, potrivit autorităților municipale, „are scopul de a îmbunătăți calitatea dezvoltării urbane, serviciile publice și condițiile de trai ale cetățenilor din Edineț prin aplicarea soluțiilor inteligente în mai multe domenii de dezvoltare urbană: guvernare locală, servicii publice, cartiere de locuit, afaceri și educație”.