S-a stins din viață Alexandra Moțpan, șefa Direcției administrație publică locală a Primăriei Chișinău
Primăria municipiului Chișinău a anunțat despre decesul Alexandrei Moțpan, șefa Direcției administrație publică locală.
„Exprimăm compasiune familiei, apropiaților și tuturor celor care au cunoscut-o. Colectivul APL Chișinău este profund îndurerat în legătură cu pierderea irecuperabilă a unui funcționar profesionist, dedicat și onest, precum și a unei bune colege”, se arată în comunicatul emis de Primăria municipiului Chișinău.
Alexandra Moțpan a activat timp de 15 ani în cadrul Primăriei municipiului Chișinău, în calitate de șef al Direcției administrație publică locală.