„Nu se știa că va veni Dodon; m-am simțit destul de confortabil”. Explicațiile mai multor artiști care au fost criticați după ce au apărut ieri în fotografii cu șeful statului
Luni, 24 august, președintele R. Moldova, Igor Dodon, a publicat mai multe fotografii pe rețelele sociale în care apare alături de câțiva artiști care susțin campania națională „Iubesc Moldova” și au lansat mai multe materiale cu ocazia Zilei Independenței, inițiativă ce îi aparține șeful statului. Mai mulți internauți s-au arătat nemulțumiți că oamenii de creație apar alături de politician, potențial candidat la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, dar și că ar exista riscul de infectare cu noul tip de coronavirus.
Contactați de ZdG, unii participanți au declarat că nu au fost anunțați că la eveniment va fi prezent și Igor Dodon, ei fiind invitați de către reprezentanții agenției de publicitate „Aquarelle”, care este responsabilă de materialele dedicate Zilei Independenței în cadrul campaniei „Iubesc Moldova”.
Cântăreața Aura s-a arătat surprinsă de criticile din mediul virtual.
„Prezența lui Dodon a fost o surpriză, dar care-i problema? Întâlnirea ne-a dat-o revista „Aquarelle”, cu care am lucrat la proiect.
N-am stat lângă dumnealui, el a venit mai târziu, a stat un pic și am plecat. Noi am venit cu altă ocazie, nimeni nu a știut că va veni dumnealui.
Deja e o bătaie de joc, noi îi afiliem pe toți. Care e problema? El e președinte de țară, nu e în campanie electorală. Pe noi ne-au invitat să cântăm, să facem acest material muzical.
Eu, de exemplu, nici n-am știut că este așa fundație, „Iubesc Moldova”, pentru prima dată am aflat când am filmat, nu m-am interesat. Pe noi ne-au chemat la un proiect la care să facem patru piese.
De ce la noi totul se ia prin prisma politicului? Și dacă ieri nu venea Dodon, ci cineva de dreapta, tot avea să fie așa mare tam-tam? Eu nu înțeleg. Iarăși noi, artiștii, suntem de vină. Cât se poate, de ce de fiecare dată toți se agață de artiști?”, a reacționat interpreta.
„M-am simțit destul de confortabil”
Regizorul Valeriu Jereghi, în vârstă de 71 de ani, aflat în grupul de risc, afirmă că nu i-a fost teamă că se fa infecta cu noul tip de coronavirus, pentru că „nu sunt fricos, în principiu”, dar și că are nevoie de „întruniri comune cu oamenii de artă”.
„Eu am mers să mă filmez pentru un spot despre localitatea natală, unde am vorbit doar despre Strășeni, atât. Am venit la Butuceni fiind invitat de Aquarelle.
M-am simțit destul de confortabil, fiindcă sunt oamenii noștri, artiști, oameni de creație. Nu este un interes de grup, fiecare a venit colegial, să se vadă unul pe altul, suntem flămânzi de contacte profesionale.
Nu știu de alegeri, îmi pare că sunt în noiembrie, nu particip, nu sunt membru al vreunui partid, nu particip la evenimente electorale. Când ne-am strâns în jur la masă, a venit președintele. Nu cunoșteam că va participa”, a subliniat Jereghi.
„Nu trebuie căutată o asociere politică”
Eugen Doibani, care a compus unul dintre cântecele campaniei, accentuează că „nu trebuie căutată o asociere politică, motivații sau momente de legat privind COVID-19”, iar fotografia de grup trebuie să fie privită: „președintele țării împreună cu niște artiști”.
„Nu poți să placi tuturor.
Pentru toată lumea a fost o surpriză, nu am fost anunțați că va veni.
Am stat afară. Afară lumea postează poze în grup și nu se pune această problemă, nu suntem chiar 50. În general, suntem afară. Cum există întruniri între oameni, așa a fost și aceasta. Nimic deosebit.
Nu am primit niciun premiu, nu am fost remunerat, am fost invitat de echipa Aquarelle, unde am mai mulți prieteni, eu nu am compus piesa cu vreun scop de a câștiga bani, ci pentru că am cutreierat singur, din cont propriu, toată Moldova vara asta și, fiind inspirat, am scris această piesă, nimic mai mult”, a comentat artistul, cunoscut și ca Natan.
Costi Burlacu și Corina Țepeș, prezenți în unul dintre videoclipurile lansate în cadrul campaniei, susțin că au fost invitați, dar nu au mers la Butuceni, deoarece se află în afara țării.
„Nu se știa că va veni Dodon acolo, pe noi ne-au invitat la o cină și o ședință foto pentru revistă. Participarea noastră în campanie are drept scop susținerea ideii de a redescoperi Moldova, a arăta locurile frumoase”, a subliniat Costi Burlacu.
Cântărețul a precizat că, din start, când s-a discutat despre acest proiect, „idee nu aveam despre „Iubesc Moldova”, președinte, ni s-a spus că este un proiect să mergem și să facem niște videoclipuri prin țară, să arătăm locurile frumoase, să le punem în valoare, aceasta ne-a plăcut și am dat curs”.
„N-am niciun regret”
„Nu am luat-o ca pe o acțiune politică, noi abia ieri am înțeles mai în detalii.
Ne-am filmat într-un videoclip în care am arătat frumusețea acestei țări.
Dacă era un politician de dreapta, atunci era bine? Noi, artiștii, de orice nu ne-am apuca, ne pomenim cumva așa, puși într-o oală cu cineva, dar n-am niciun regret, a ieșit un videoclip foarte frumos. Din păcate, la noi e asta: dacă l-ar fi făcut un alt politician, aveau să spună: bravo!”, a conchis el.
Directorul general al holdingului Aquarelle group”, Angela Sîrbu, care a fost prezentă la evenimentul de la Butuceni, nu a răspuns la telefon.
Am sunat și la oficiul agenției „Aquarelle”, unde ni s-a comunicat că persoana responsabilă va reveni cu un apel „în scurt timp”, dar încă nu au făcut-o, deși au trecut peste două ore.
Fundația „Iubesc Moldova” este o organizație neguvernamentală fondată „sub patronatul” lui Igor Dodon.
Ieri, 24 august, a scris că „am avut plăcerea să mă întâlnesc cu mai mulți interpreți autohtoni care, în cadrul campaniei naționale „Iubesc Moldova”, au susținut inițiativa mea de a lansa, cu prilejul a 29 de ani de Independență a Republicii Moldova, o serie de produse televizate, menite să promoveze valorile noastre culturale, dragostea față de neam și de țară, frumusețea plaiului natal”.
https://www.facebook.com/dodon.igor/posts/4893213134037986