Ministerul Culturii anunță pentru 2023 – anul culturii ucrainene în R. Moldova
Reprezentanții Ministerului Culturii de la Chișinău anunță că au discutat cu omologii ucraineni despre organizarea în 2023 a anului culturii ucrainene în R. Moldova.
Joi, 29 decembrie, în cadrul unei întâlniri online, ministrul Culturii al R. Moldova Sergiu Prodan și ministrul Culturii și Politicii Informaționale al Ucrainei Oleksandr Tkachenko au discutat despre planurile și viziunile pentru organizarea anului culturii ucrainene în R. Moldova.
Discuția s-a axat pe dimensiunea culturală a ambelor state privind implementarea cu succes a agendei europene, și pe principalele subiecte examinate la întrevederea prim-ministrei Natalia Gavrilița cu omologul său ucrainean, Denis Șmigal, de la începutul acestei luni, la Kiev, notează reprezentanții Ministerului Culturii de la Chișinău.
„Am reiterat și angajamentul de susținere de partea R. Moldova a oamenilor de cultură din Ucraina, refugiați în R. Moldova, care sunt încurajați să se încadreze pe piața muncii, dar și suportul în vederea protejării patrimoniului cultural, care poate fi oricând evacuat pentru a fi salvat în siguranță în RM, așa cum am promis în iunie, la reuniunea miniștrilor culturii parte a Group of Ten, de la Lviv”, a menționat ministrul Prodan.
Părțile au abordat și agenda posibilelor manifestări culturale cu implicarea actorilor culturali din ambele țări în 2023, an declarat al culturii ucrainene în R. Moldova.
Potrivit unui comunicat publicat de Ministerul de la Kiev, Tkachenko a afirmat că „acest an a fost un punct de cotitură pentru relațiile dintre Ucraina și R. Moldova”.
„Ne-a adus mult mai aproape și avem planuri mari de a ne consolida relațiile. Începem să ne precizăm planurile. Există multe idei, multe oportunități și opțiuni de cooperare între țările, instituțiile și colectivele noastre”, a declarat Oleksandr Tkachenko, potrivit comunicatului.
Totodată, potrivit anunuțului făcut de Ministerul Culturii și Politicii Informaționale al Ucrainei, Oleksandr Tkachenko a sugerat ca grupurile moldovenești să concerteze la Opera din Odesa. „În plus, partenerii ar putea găzdui colectivul Teatrului din Mariupol”, se mai arată în comunicat.