Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   METEO/ După codul galben de…

METEO După codul galben de vânt, meteorologii anunță „temperaturi de vară în weekend”

Foto simbol. Sursa: istockphoto.com

Reprezentanții Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță temperaturi de vară în perioada 30 martie – 1 aprilie. Sunt prognozate maxime de până la +27°C. Pe parcursul nopții, temperaturile minime vor oscila între +5°C și +10°C, iar vântul va sufla din direcție sud-est, de la slab până la moderat. 

Se așteaptă un weekend cu mult soare. Lipsă de precipitații și temperaturi ce nu sunt specifice acestei perioade”, menționează SHS în nota informativă emisă vineri, 29 martie.

Prognoza elaborată pentru Chișinău

În capitală se așteaptă cer variabil. Meteorologii prognozează maxime de până la 23°C și minime de 8°C.

Captură foto: meteo.md

Prognoza elaborată pentru nordul și sudul țării

În nord se așteaptă cer variabil. La Briceni, maxima termică va fi de 20°C, iar la Soroca, Bălți și Fălești – de 21°C. Temperaturile minime vor oscila între 5 și 8°C.

Briceni. Captură foto: meteo.md

În sudul țării, la Cahul și Cantemir, SHS anunță temperaturi maxime de 25°C.

Pe 29 martie, până la ora 18:00, în Republica Moldova a fost valabil codul galben de vânt puternic. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic, intensificările vântului vestic au făcut rafale de până la 15-20 m/s. Vântul puternic a făcut ravagii pe întreg teritoriul țării. În Chișinău, mai mulți copaci au fost doborâți. În rezultat, două automobile au fost avariate în capitală, conform autorităților locale care au intervenit la lichidarea consecințelor.