Marian Ilici sau dl Lupu?
Multă lume îşi adresa această întrebare, atunci când apăruse un tânăr funcţionar, arătos şi bine şcolit, care, ieşind la tribună, lăsa lumea impresionată de prestanţa sa. Impresionându-i şi pe comunişti, în special cu discursul în limba rusă, a devenit politician mare în partidul respectiv. Întrebarea fiind nelămurită, dădea cele mai mari frământări celor care vroiau să se adreseze atunci când era preşedinte de Parlament. Bâlbâiau sub uşă, înainte să intre – Marian Ilici, dom’ Lupu!… Cum să-l ghiceşti, că parcă era de acolo, dar parcă din altă parte… Nici el nu era hotărât şi nu este încă.
L-am auzit recent, înclinând, a nu ştiu câta oară, spre Ilici, exprimându-şi nemulţumirea faţă de decretul lui Ghimpu referitor la condamnarea comunismului. Supărat, parcă ar cădea şi el sub incidenţa acelui decret. Chiar m-a amuzat cum s-a exprimat: „- fosta guvernare…” Frumos! Adică el nu are nimic în comun cu fosta. Şcoala partidului, şcoala lui Voronin şi Roşca nu au trecut pe alături de el. Partidul cela, pe care îl apăra Marian Ilici, odată cu celelalte crime odioase, a mai săvârşit una fatală pentru noi. Ne-a lăsat fără lideri, fără acea viţă sănătoasă a unei naţiuni, pe care ştiinţa o numeşte fondul genetic. Iată acum trăim consecinţele exterminării noastre ca naţiune, rămânând fără DOMNI de viţă, rătăcim prin umbra unor tovarăşi parveniţi. Nu mai ştim cine suntem şi unde ne ducem. Când auzim cuvântul patrie, ne gândim cel puţin la două direcţii – Moscova şi Bucureşti.
Domnul Ilici e un moldovean adevărat, cum se declară şi, bineînţeles, se simte mai confortabil cu gândul la Moscova. E dreptul lui. Datoria noastră, însă, în calitate de cetăţeni şi electorat, este – să ne hotărâm încotro mergem şi cu ce lideri.
Apropo, de lideri… În alt interviu, Marian Ilici declara că el este unicul, cel mai bun (mai frumos) pentru funcţia de preşedinte. La acest capitol s-a pronunţat cel mai bine fostul său coleg de partid, şef mare. A spus foarte bine ce visează să facă Lupu la Preşedinţie – să mănânce bomboane! Aici eu îl cred pe Voronin. El scapă, din când în când, şi câte un adevăr, fără voia lui Tkaciuk! Despre lideri… nu-i prea avem. Să alegem bine măcar din puţinul care este. Sigur că e greu. În 20 de ani s-au tot rotit, nu glumă. Toţi buni, toţi patrioţi, dar cea mai aproape patrie era, aţi ghicit, BURTA şi hălitul. Ce avem acum, după atâtea aşteptări şi după atâtea promisiuni? Noii lideri încep să preia moda şi reacţia celor vechi… Viteza melcului la reforme, răspunsuri sterile, campion la acest capitol fiind candidatul unic la Preşedinţie.
Despre tărăgănarea reformelor nu se revoltă Marian Ilici, având grijă mai mare pentru fostul său partid, criticând decretul lui Ghimpu. Că nu se fac schimbări, că vechii săi colegi conduc în continuare şi ne conduc spre râpă. Nu!… Pentru că aceia îl vor vota şi chiar făceau declaraţii în presă despre unicul, cel mai bun candidat.
Închei! Sunt mai mulţi lideri de genul lui Marian Ilici, care se gândesc, cum a spus Voronin, doar la bomboane. Cel mai mult, însă, mi-a provocat reacţia anume dl Marian Ilici, cu „grijile” sale faţă de partidul său trecut, dar şi prin faptul că aşteptările mele (şi ale multora) de la timpul când a apărut ca tânăr funcţionar şi până acum – mare politician, a devenit o dezamăgire profundă…
Grivei TEAJUT
