Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Locul 7 pentru canoistele Daniela…

Locul 7 pentru canoistele Daniela Cociu – Maria Olǎraşu în finala Jocurilor Olimpice de la Paris

Sursa: Olympic Moldova/Facebook

Canoistele Daniela Cociu – Maria Olǎraşu s-au clasat pe locul 7 la Jocurile Olimpice de la Paris. Ele au înregistrat rezultatul 1:56.96 în finala distanței 500 metri dublu.

Medalia de aur la canoe feminin dublu 500m a fost luată de echipa Chinei, medalia de argint – de Ucraina, iar medalia de bronz ajunge la echipa Canadei.

olympics.com

La Jocurile Olimpice de la Tokyo, elevele lui Victor Reneiski s-au clasat de asemenea pe locul 7.

Echipa Moldovei la canoe dublu feminin, formată din Daniela Cociu și Maria Olărașu, s-a calificat marți, 6 august, în semifinale, la proba de 500 m, după ce a condus aproape întreaga cursă. Echipa din Moldova a avut cel mai bun al doilea timp din ambele sferturi.

În primul sfert de finală la 500 metri dublu, canoistele au înregistrat rezultatul 1 min 56 sec 22 ms, fiind întrecute de polonezele Sylwia Szczerbinska – Dorota Borowska.

Anterior, echipa Moldovei la canoe dublu feminin s-a clasat pe locul 4 în seria de canoe sprint, la Paris. Canoistele au ajuns la finish după echipa Canadei, Spaniei și Ungariei.

Olimpicii R. Moldova de la Paris: 26 de sportivi, 10 probe și mai multe speranțe la medalii