Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Incendiu la gunoiștea din Orhei.…

Incendiu la gunoiștea din Orhei. Pompierii au intervenit pe parcursul întregii nopți

Un incendiu a izbucnit în noaptea de 19 spre 20 august la gunoiștea din mun. Orhei. Pentru stingerea focului au fost mobilizați 12 pompieri și salvatori, iar intervenția continuă și în dimineața zilei de joi, 20 august, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 23:22. La fața locului au fost trimise trei echipaje de pompieri și salvatori. Pe parcursul nopții, aceștia au acționat pentru localizarea și lichidarea focarelor de ardere, dar și pentru a împiedica extinderea incendiului către sectoarele neafectate ale gunoiștii.

IGSU precizează că intervenția este complicată, întrucât pompierii trebuie să desfacă și să împrăștie masa de deșeuri pentru a putea identifica și stinge focarele ascunse.

Astfel, în sprijinul salvatorilor a fost mobilizată și tehnică din gestiunea Primăriei mun. Orhei. La fața locului au fost antrenate două tractoare, un autocamion KAMAZ și două excavatoare. Totodată, au fost solicitate două buldozere pentru compactarea, nivelarea și acoperirea deșeurilor.

În dimineața zilei de 20 august a fost efectuată rotația efectivului de pompieri, iar operațiunea de lichidare a incendiului continuă.