Inaugurarea Arenei Chișinău: Concertul Okean Elzy
Complexul sportiv „Chișinău Arena” a fost dat în exploatare astăzi, 24 decembrie, în ajun de Crăciun. Primul eveniment de la construcția edificiului este un „concert istoric” al formației de muzică pop-rock din Ucraina „Okean Elzy”, în susținerea Ucrainei.
Concertul a început la ora 19.00. Cu câteva ore înainte, la intrarea în complex s-au format cozi de mașini de sute de metri. Chișinău Arena găzduiește concertul deși are un singur drum de acces spre interiorul complexului.
Anterior, grupa „Okean Elzy” a venit cu un mesaj pe Facebook către fanii din R. Moldova despre anunțarea desfășurării concertului la Chișinău.
„Dragi fani ai trupei Okean Elzy din R. Moldova și din țările vecine, vă informăm că concertul nostru din Chișinău în cadrul turneului «Help for Ukraine» va avea loc sâmbătă, 24 decembrie 2022. Aceasta nu va fi o simplă prestație, ci mult așteptata deschidere a unei arene noi la Chișinău. Dorim să mulțumim sincer fanilor de la Chișinău care au așteptat concertul nostru mai bine de un an și nu au returnat biletele pentru spectacolul reprogramat din septembrie 2021 din cauza restricțiilor cauzate de pandemia de COVID-19”.
Singurul drum de acces spre Chișinău Arena a fost construit în luna decembrie curent. El are o intrare pentru transport special și de urgență; stație pentru transportul public cu conectarea acesteia prin trotuar destinat pietonilor și persoanelor cu dizabilități; pistă de decelerare/accelerare; iluminat stradal”.
Complexul sportiv „Chișinău Arena” urma să fie dat în exploatare în luna octombrie 2019, exact la un an de la începerea lucrărilor. Procesul a fost însă amânat de mai multe ori din cauza lipsei infrastructurii rutiere, anunțându-se că este nevoie de construit două drumuri de acces.