Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Două balenele beluga, salvate de…

Două balenele beluga, salvate de la Harkiv, au fost transferate prin Chișinău spre Valencia

Sursă: oceanografic.org/ Europa Liberă Moldova

Două balene beluga, transportate din orașul ucrainean asediat de ruși Harkiv spre Spania prin Chișinău, au ajuns la institutul oceanic din orașul Valencia după o operațiune internațională la care au participat mai multe instituții de profil și zeci de specialiști, transmite Europa Liberă Moldova.

Potrivit sursei citate, medicii veterinari de la Valencia spun că starea sănătății lor la sosire a fost „delicată” după lunga călătorie din zona de conflict.

Balenele din Harkiv, Plombir, un mascul de 15 ani, și Miranda, femelă de 14 ani, au ajuns la Valencia pe 18 iunie, noaptea, trecând prin Chișinău.

Sursă: oceanografic.org/ Europa Liberă Moldova

Evacuarea balenelor beluga din Ucraina a început cu un drum de 12 ore de la Harkov la Odesa, unde au fost întâmpinate de echipe din Valencia, Georgia Aquarium și SeaWorld pentru primele controale veterinare. După verificări, balenele au fost transportate până la granița moldovenească. La Chișinău, în vane pline de apă, au fost încărcate într-un avion special, cu șase experți internaționali, și au ajuns la Valencia după un zbor de cinci ore. La aeroport, au fost preluate de camioane și duse la Oceanogràfic.

Doi îngrijitori din Ucraina vor fi alături de balenele salvate în primele săptămâni, pentru a le ajuta să se adapteze la noile condiții.

În prima perioadă, cele două balene vor fi ținute în bazine care nu sunt accesibile publicului.