De ce este contramandată difuzarea filmului „Crimeea. Calea spre Patrie”?
Difuzarea filmului „Crimeea. Calea spre Patrie”, care urma să fie astăzi prezentat la Chișinău, a fost contramandată din cauza unor dificultăţi de ordin tehnic, anunță reprezentanţii Agenţiei Internaţionale de Ştiri „Russia Today”.
Regizorii acestui film propagandistic sunt Andrei Kondraşov şi Dmitri Kiselev, directorul general al Agenţiei Internaţionale de Ştiri „Russia Today”, apreciat drept unul dintre cei mai fervenţi propagandişti ai imperialismului rus.
Autoritățile de la Chișinău au interzis accesul celor doi în R. Moldova. Această decizie luată de autoritățile R. Moldova vine după ce mai mulți lideri de opinie, dar și organizații ale combatanților din războiul de pe Nistru și-au exprimat indignarea și chiar intenția de a organiza proteste în legătură cu difuzarea acestui film la Chișinău.
„Prin difuzarea la Chişinău a filmului despre anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă şi diseminarea informaţiei de propagandă, se atentează puternic la securitatea statului nostru, întrucât de 23 de ani, Federaţia Rusă ţine sub ocupaţie regiunea de est a R. Moldova. Iar astfel de materiale de propagandă vin să alimenteze şi mai mult anumite sentimente de secesionism şi în alte regiuni ale statului nostru”, a subliniat deputatul liberal Valeriu Munteanu într-o scrisoare adresată Monicăi Babuc, ministrul Culturii. „R. Moldova respectă dreptul la opinie și dreptul la libera exprimare a tuturor, dar aceste drepturi fundamentale ale omului nu acoperă și propaganda”, a menţionat Valeriu Munteanu.
Amintim că Federația Rusă a anexat Crimeea în luna martie 2014.