Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Cinema & mămăliga

Cinema & mămăliga

Ce poate reuni trei noţiuni atât de diferite: cinema, liga şi mămăliga? Răspunsul poate fi găsit într-un eveniment inedit, organizat în R. Moldova – Cinemaliga. Conceput iniţial ca un festival de film de scurtmetraj, acesta s-a transformat într-o comunitate ce are drept scop crearea unei platforme cinematografice de promovare şi de lansare a filmului autohton.

Iniţiatorii acestui proiect – Vitalie Perciun, regizor, fondatorul studioului “Kinematique”, şi Victor Medinski, vicepreşedintele “Kef Music”,  în parteneriat cu Institutul Cultural Român ‘’Mihai Eminescu’’, Primăria Chişinău, Ministerul Culturii, Moldova-film, au dat start unei mişcări cinematografice inedite –  “Cinemaliga”. În cadrul acestei acţiuni, în zilele de 3-7 iulie vor fi organizate câteva traininguri de predare a artei filmului oricărui “mămăligar”, care, ulterior, ar crea şi ar lansa, în 48 de ore, absolut independent, un film de scurtmetraj.

“Dorim să creăm un mediu alternativ, ce ar elimina toate barierele pentru oamenii din R. Moldova care vor să realizeze filme. Regizorii de la noi au nevoie de o ambianţă specială, unde pot fi promovate şi apreciate filmele autohtone, de aceea am iniţiat proiectul “Cinemaliga”, afirmă Vitalie Perciun.

În urma acestui eveniment se preconizează selectarea celor mai reuşite filme care vor fi promovate la festivalurile şi concursurile de film de scurt metraj din străinătate.

Pagina oficială a proiectului, postată pe facebook.com, a adunat deja cca 150 de mii de persoane interesate şi 30 de mii de vizitatori activi. Fotosesiunile tematice au întrunit actori, muzicieni, oameni celebri din R. Moldova, precum şi simpli cetăţeni, interesaţi de “mămăliga” cinematografică.

Liliana MATASARI