Aceștia sunt cei 10 laureați ai Premiilor anuale ale Ministerului Culturii
Pe 16 ianuarie 2015, a avut loc festivitatea de premiere a laureaților Galei Premiilor anuale ale Ministerului Culturii.
În discursul său rostit în debutul evenimentului, ministrul în exercițiu al Culturii, Monica Babuc, a declarat: “În R. Moldova, cultura națională trebuie să devină o prioritate națională. Această prioritate nu trebuie să fie numai una verbală, dar scrisă în noua Lege a Culturii, pe care urmează să o aprobăm. Urmare a constatării legale a priorității culturii naționale, toate politicile acestui stat: economice, culturale, educaționale, sociale, trebuie să conțină în sine componenta culturală. Numai așa vom putea supraviețui ca neam, ca entitate umană”. Oficialul a mai menționat că: “Rezistând intemperiilor din toate vremurile, rezistând la toate încercările la care suntem supuși, poporul nostru generează talente și aceasta este cea mai mare realizare pe care a putut să și-o asume acest popor”.
Premiile anuale ale Ministerului Culturii au fost instituite pentru marcarea celor mai reprezentative creaţii în domeniul literaturii, teatrului, muzicii, coregrafiei, cinematografiei, artelor plastice, biblioteconomiei, restaurării, conservării patrimoniului cultural şi al muzeografiei. Această acţiune are ca scop susţinerea şi promovarea capacităţilor creative și perfecţionarea măiestriei interpretative ale oamenilor de cultură din R. Moldova.
Laureații ediției din acest an sunt:
1. Premiul “Valeriu Cupcea” în domeniul artei teatrale – Petru Hadârcă, actor, regizor, director general al Teatrul Național „Mihai Eminescu”.
2. Premiul “Constantin Stere” în domeniul literaturii ex-equo – poetului Eugen Cioclea, post-mortem şi Eugen Lungu, scriitor, critic literar, redactor și editor.
3. Premiul “Gavriil Muzicescu” în domeniul muzicii – Valentina Naforniţă, soprană, Oprea de Stat din Viena.
4. Premiul “Mihai Grecu” în domeniul artelor plastice – Dumitru Peicev, artist plastic.
5. Premiul “Emil Loteanu” în domeniul cinematografiei – Leontina Vatamanu, scenarist regizor de film.
6. Premiul “Spiridon Mocanu” în domeniul coregrafiei – Iurie Bivol, prim-maestru de balet al Ansamblului de muzică şi dansuri populare „Fluieraş”.
7. Premiul “Ştefan Ciobanu” în domeniul conservării patrimoniului cultural şi al muzeografiei – editura ARC, directorului Iuire Bârsa, autorilor Constantin Ion Ciobanu şi Tudor Stăvilă.
8. Premiul “Ion Madan” în domeniul biblioteconomic şi bibliografic – Claudia Balaban,directorul Bibliotecii Naţionale pentru copii „Ion Creangă”.
9. Premiul “Isidor Burdin” în domeniul patrimoniului imaterial – Ecaterina Popescu, ţesătoare, meşter popular în domeniul covorului basarabean.
10. Premiul “Gheorghe Cincilei” în domeniul promovării imaginii culturale în mass-media – scriitorului şi publicistului Constantin Tănase, post-mortem.
În cadrul festivității de premiere au evoluat interpreți ai Teatrului Național de Operă și Balet “Maria Bieșu”, orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale “Serghei Lunchevici”, orchestra de jazz a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice.