30 de ani de la constituirea primului Parlament al Republicii Moldova
La 23 mai 2021, se împlinesc 30 de ani de la constituirea primului Parlament al Republicii Moldova. În acest context, Legislativul anunță că va desfășura un șir de activități consacrate Zilelor Parlamentului Republicii Moldova.
Într-un comunicat emis de Parlament se menționează că scuarul Legislativului a fost decorat cu iluminat festiv, iar în fața clădirii au fost instalate două cifre gigantice – „30”, care semnifică perioada de activitate a instituției și tot în fața instituției sunt expuse pentru public două automobile de epocă, din dotarea garajului Parlamentului. Totodată, la parterul clădirii este vernisată o expoziție care cuprinde 30 de fotografii din istoria parlamentarismului, o parte fiind dedicată Parlamentului Independenței.
De asemenea, Parlamentul Republicii Moldova anunță că organizează un concurs de mini-eseuri pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani. Adolescenții sunt îndemnați să descrie în 101 de cuvinte activitatea unui deputat. Concursul de mini-eseuri se va desfășura în perioada 23 mai – 23 iunie 2021. Participanții care se vor clasa pe primele trei locuri vor fi invitați să participe la ședința de constituire a Parlamentului de Legislatura a XI, ce va fi ales în urma scrutinului din 11 iulie curent.
Duminică, 23 mai 2021, Parlamentul va organiza tururi virtuale ghidate ale celor mai importante săli ale Parlamentului. Tururile vor putea fi urmărite pe rețelele de socializare ale instituției.
Pe 23 mai 1991, în conformitate cu Hotărârea Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM) din legislatura a XXI-a, RSSM este redenumită în Republica Moldova, iar Sovietul Suprem – devine primul Parlament al Republicii Moldova.