Starea de urgență economică din regiunea transnistreană ar urma să fie prelungită cu încă 30 de zile
Pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care a refuzat sprijinul din partea autorităților de la Chișinău, a propus prelungirea stării de urgență în domeniul economic cu încă 30 de zile.
Așa-zisele autorități din stânga Nistrului susțin că „situația de urgență economică reprezintă o amenințare reală la adresa vieții populației”, scrie novostipmr.com.
Cererea ar urma să fie examinată în cadrul „unei sesiuni de urgență” pe 10 ianuarie a așa-zisului Consiliu Suprem din regiune.
Ultima dată, starea de urgență în domeniul economic a fost introdusă în regiunea transnistreană pe 9 decembrie 2024.
Compania rusă „Gazprom” a suspendat livrarea gazelor naturale către „Moldovagaz” începând cu data de 1 ianuarie 2025. În legătură cu potențiala criză umanitară în regiunea transnistreană din cauza nerespectării de către Federația Rusă a contractului livrărilor de gaze naturale consumatorilor din stânga Nistrului, R. Moldova se află în stare de urgență începând cu 16 decembrie 2024.
Conform jurnaliștilor de la Zona de Securitate.md, în lipsa energiei, majoritatea întreprinderilor din regiunea transnistreană și-au suspendat activitatea, iar mii de oameni au rămas temporar fără serviciu. Autoritățile de la Chișinău susțin că au propus în repetate rânduri ajutor pentru locuitorii din stânga Nistrului, însă pretinsele autorități de la Tiraspol l-au refuzat.
Pe 9 ianuarie 2025, președinta Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, au mers la Varnița, unde au avut o întrevedere cu primarii localităților din zonă. Șefa statului a declarat că a discutat cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski despre o potențială soluție pentru criza energetică din stânga Nistrului. Conform președintei, Ucraina ar putea livra regiunii transnistrene cărbune, pentru a produce energie electrică.