Soțul i-a decedat, fiica este la război. Istoria unei văduve de pe Câmpul lui Marte

Maria Ciuciman se plimbă pe aleea centrală de pe Câmpul lui Marte (cimitirul memorial) din Lviv. În jur, flutură steagurile de pe mormintele militarilor. În acest cimitir și-au găsit odihna de veci doar cei care și-au pierdut viața în timpul invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina. Înmormântările au loc aproape în fiecare zi.

Femeia îi duce un buchet de flori soțului ei. Îl plasează în picioare, iar alături pune un pahar de hârtie cu cafea.

„Vin aici o dată pe săptămână să beau o cafea cu Mihail. Îmi lipsește atât de mult acum. Obișnuia să mi-o pregătească în fiecare dimineață. Uneori îmi spunea: 

— De ce nu o prepari tu?

— Nu, a ta are un gust mai bun. 

Așa își începe Maria istoria povestită jurnalistei de la hromadske.

„De ce nu vine citația?”

„Ziua mea de naștere e pe 18 februarie. Și iată în 2014 au loc primele împușcături pe Maidan. Aveam oaspeți, iar Mihail s-a îmbrăcat seara și a spus că pleacă. Apoi, a început războiul. A așteptat un an de zile să-i vină citația de înrolare. Mihail tot spunea: «Mi-e atât de rușine că nu sunt acolo. De ce nu primesc citația de înrolare?»”, își amintește Maria.

În cele din urmă, bărbatul a inventat că a primit o citație. S-a prezentat el însuși la biroul de înrolare militară și apoi la război. Un an mai târziu a revenit acasă.

Maria plânge și zâmbește în același timp: „Eram atât de fericiți, atât de ușurați că era nevătămat atât fizic, cât și psihic. Și iată că este din nou ziua mea de naștere, 2022. Mihail parcă a avut o premoniție, atâtea rude a invitat: «Veniți la Marusina mea». La masă, se vorbea despre trupele de la graniță și că va fi un mare război. Și el a spus că va merge”.

În toți acești ani, bărbatul avea un rucsac militar împachetat gata, pe care nimeni nu avea dreptul să-l atingă. 

„Aș fi vrut să-l pot opri, dar știam că nu voi reuși”, oftează văduva.

Mihail deja lupta când, în vara anului 2022, Maria a fost operată.

„Spitalul nu este departe, mă plimbam pe aici, pe Câmpul lui Marte. Mă plimbam, mă rugam, mulțumeam. Și nu m-aș fi gândit niciodată că va trebui să-mi îngrop soțul aici. Și că l-aș putea sacrifica pentru ca totul să se sfârșească. Pentru ca mormintele să nu se mai înmulțească. Dar acum vin aici și, de fiecare dată când vin, sunt din ce în ce mai multe (morminte, n.r.).”

În prezent, pe Câmpul lui Marte sunt peste 700 de morminte ale apărătorilor ucraineni căzuți la datorie. Cu un an în urmă, erau aproximativ 300. Și fiecare femeie întâlnită la cimitir spune cam același lucru: „Am crezut că ai mei vor fi îngropați și că războiul se va termina. Iar această peluză verde va rămâne. Și vei putea să te așezi pe ea, să te întinzi, să-ți petreci ziua lângă cei apropiați. Dar nu, a fost acoperită de noi morminte”.

„Dacă Dumnezeu ți-a luat ceva, trebuie să accepți acest lucru”

Inițial, Mihail Ciuciman își făcea slujba în Brigada de asalt aeropurtat 80, apoi a fost transferat la infanterie. Maria a fost extrem de șocată de acest lucru, iar el i-a spus: „Ei bine, cineva trebuie să se ducă și acolo, pentru că acolo sunt mai multe victime”.

Mihail a murit pe 25 martie 2023.

„Noi nu știam nimic. Pe 26 martie m-am dus la biserică – suntem o familie creștină, ne rugăm mult – și seara așteptam un sunet de la Mihail”, vocea Mariei este înăbușită de lacrimi. „În ziua aceea ni s-a spus că a murit. Mi s-a dus pământul de sub picioare, n-aș fi dorit nimănui o asemenea veste.”

După o pauză, continuă: „Nu pot spune că nu am presupus că Mihail va muri. Era clar că nu se afla la odihnă. Chiar și în Egipt un rechin a mâncat un om”, încearcă femeia să glumească.

„Înțelegi totul, dar atât de mult îți dorești o speranță.”

„Și astăzi mă gândesc uneori că este acolo, la război, și că se va întoarce. Dar, în general, l-am lăsat să plece. Sunt atât de recunoscătoare că l-am avut, că m-a înțeles, că m-a iubit. Pentru 26 de ani fericiți împreună, pentru fiicele noastre minunate. Și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a făcut un astfel de cadou.”

Maria nu se plânge de soartă, ci trăiește cu amintirile frumoase, care o încălzesc și o alină.

„Când am presupus o asemenea situație, i-am spus lui Dumnezeu: Dacă asta va fi voia Ta, dacă îl vei lua, dă-mi (puterea) să accept și să nu fiu înrăită. Asta se poate întâmpla: văd mame, văduve a căror viață s-a terminat, caută vinovați, se chinuie, nu sunt gata să se resemneze. Dar suferința noastră după moartea celor apropiați este egoism, ne pare rău, în primul rând, pentru noi înșine.”

După această pierdere, Maria s-a adresat unui grup de sprijin pentru femei, dar după aceea  a început să se simtă mai rău.

„Le-am spus că am acceptat moartea soțului meu și se uitau la mine atât de ciudat. Sunt surprinse că nu mă îmbrac în negru. Nici ele nu m-au înțeles pe mine și nici eu nu le-am înțeles pe ele.”

„Plâng, dar nu în public, recunoaște femeia. Când vin la serviciu (și lucrez în calitate de asistentă socială), nu pot să-mi revărs tristețea și durerea asupra celor din jur și să mă aștept ca tuturor să le pese de durerea mea. Așa suntem concepuți – să ne împărtășim cu ceea ce ne umple. Iar eu vreau să fiu plină de recunoștință.”

Maria mângâie cu drag fotografia de pe cruce a unui bărbat zâmbitor cu părul cărunt. Cuprinde cu privirea fețele de pe alte imagini cu soldați zâmbitori.

„Mi-e milă de toți cei care și-au pierdut persoane dragi în război. Dar moartea este ceva natural, nu există scăpare de ea. Nu-mi pot imagina cum ar fi trebuit să moară Mihail dacă nu ar fi murit în războiul pentru Ucraina. Nu văd altă moarte pentru el decât una eroică. Și-a îndeplinit misiunea și Dumnezeu l-a luat la el.”

Fiica luptă, imperiul este pe moarte

Fiica ei, Iarina, acum continuă misiunea tatălui ei.

În aprilie 2022, logodnicul tinerei și-a pierdut viața în război. Aceasta a decis să se răzbune: să se înroleze în armată, dar mai întâi să capete experiență. Astfel, a început să studieze la academia militară.

„Cum vei purta, copilo, vesta antiglonț?”, a întrebat-o mama ei, sperând cu naivitate că în patru luni, cât timp Iarina își va face studiile, războiul se va sfârși.

Dar tata, care înțelegea că (războiul) nu se va termina curând, s-a înfuriat și-și tot trimitea confrații să o convingă să renunțe. A spus că fata nu înțelege ce este armata, ce este războiul. Iar când își va termina studiile, va fi deja supusă serviciului militar și nu va avea posibilitatea de a se răzgândi.

În cele din urmă, Mihail a încetat să-și mai certe fiica: „Ce vreau eu de la ea? La urma urmei, este copilul meu, are caracterul meu. Nici pe mine nimeni nu ar fi putut să mă convingă. Doar că acum îmi voi face mai multe griji”.

„Iar eu mă voi ruga mai mult”, a răspuns mama.

După ce și-a încheiat studiile, fiica Mariei muncește în calitate de operatoare de drone în regiunea Zaporijjea.

O altă fiică, Cristina, a născut o fetiță – Mihail a reușit să-și vadă nepoțica și să participe la botez. Fotografia lui stă pe comodă și micuța Emilia știe că acesta este bunicul. Dacă o întrebi, ea îți va arăta.

„Ea este ca un dar – misiunea ei este să ne mângâie și să ne bucure. Și se descurcă foarte bine cu acest lucru. Ești trist, iar ea zâmbește. Când venim aici, aleargă cu entuziasm la bunicul ei (la mormânt, n.r.).”

Un bărbat uscat, cu tâmplele cărunte, se apropie de mormânt, își face cruce.

„L-ați cunoscut pe Mihail?”, Maria îl privește în ochi.

„Da, el ne făcea lumina. Acum el nu mai este, iar noi nu putem găsi un electrician”, spune acesta. „Câți meseriași buni, câți patrioți a luat războiul.”

„Îmi doresc ca moartea lor să nu fie una zadarnică, ca de data aceasta Ucraina să se pună în sfârșit pe picioare”, oftează bărbatul. 

„Unii spun că totul s-a terminat, că ar trebui să adunăm valizele și să fugim. Iar eu l-am auzit pe disidentul nostru Miroslav Marinovici (activist pentru drepturile omului și fost disident sovietic, n. r.). El a spus că trăim într-o astfel de perioadă istorică în care imperiul (rus) este pe moarte. «Vă puteți imagina? Este pe moarte!», spune Marinovici. Păcat că alți activiști care au stat cu el în închisori nu pot vedea acest lucru. Așadar, contează cine și din ce unghi privește”, punctează Maria.

Traducere și adaptare: Olga BULAT