Sondaj Ce va fi dacă Găgăuzia și Transnistria nu vor vrea să adere la UE?
Președinta Maia Sandu a participat săptămâna trecută la cea de-a doua ediție a „Moldova Youth Forum” care a avut loc la Comrat. În cadrul reuniunii, de rând cu alte subiecte, a fost abordată și aderarea R. Moldova la UE până în 2030. Întrebată cum va proceda Chișinăul dacă Comratul și Tiraspolul nu vor dori să acceadă la Uniunea Europeană, șefa statului a spus că „suntem o țară democrată” și „cum va vota majoritatea, așa și va fi alegerea”, dar a estimat că„drumul european al Moldovei, puterea de a schimba lucrurile și de a construi o lume mai bună pentru toți este în mâinile și inimile libere și curajoase ale tinerilor”.
Ce va fi dacă Găgăuzia și Transnistria nu vor vrea să adere la UE?
Alexandru Flenchea, șeful delegației R. Moldova în CUC (Comisia Unificată de Control), ex-vicepremier pentru Reintegrare
Deciziile privind aderarea la organizații internaționale sau uniuni suprastatale și politica externă, în ansamblu, țin de competența exclusivă a autorităților centrale. Constituția noastră nu prevede asemenea drepturi pentru anumite regiuni ale țării. Totodată, suveranitatea națională aparține poporului Republicii Moldova, întregului popor, din care fac parte și locuitorii Găgăuziei și ai Transnistriei.
Integrarea europeană trebuie să fie un proces incluziv, iar incluziunea se realizează prin dialog, prin stabilirea obiectivelor valabile pentru cetățeni și regiuni, precum și prin acțiuni comune. Când va veni timpul ca cetățenii țării noastre să-și dea acordul pentru aderare, vrem să fie un DA realizat prin consens, nu prin eliminarea disidenților. Perioada de până la aderare trebuie să fie utilizată atât de actorii politici, cât și de societatea civilă, pentru a discuta despre avantajele aderării la UE. Oamenii din toate regiunile trebuie să fie implicați în dezbateri, în procesul de luare a deciziilor, să fie informați și ajutați să ia, atunci când va veni timpul, o decizie conștientă. Este nevoie de muncă intensă și proactivă pe această dimensiune.
Ion Leahu, ex-membru CUC Întrebarea nu este una deloc simplă și nu cred că cineva s-ar apuca să dea acum rețeta. Ar exista o variantă clasică, cazul Ciprului, care ar putea servi ca foaie de parcurs și pentru R. Moldova. Adică, UE ar putea trece cu vederea existența regiunilor secesioniste și vota unanim aderarea RM la UE. În opinia mea însă, ar trebui să reieșim din realitățile interne ale RM. Cel mai probabil, în 2024, doamna Maia Sandu va obține mandatul secund de Președinte, ce ar permite continuarea parcursului de aderare. Însă, eu nu sunt la fel de convins că și PAS va obține o majoritate absolută în Parlament, pentru a sprijini procesul. Ba mai mult, nu se prea conturează nici eventualii aliați ai PAS pentru o viitoare majoritate, iar asta înseamnă că totul va depinde de rezultatele alegerilor. Noi trebuie să obținem o majoritate parlamentară ca să mergem mai departe. Una-două consultări cu partidele pro-europene este prea puțin. E nevoie de o interferență a acestora cu PAS, ca alegătorul să aibă o claritate la vot. În noua situație geopolitică foarte mult va conta factorul ucrainean. Evoluțiile în R. Moldova, inclusiv aderarea la UE, vor depinde de rezultatele confruntărilor cu FR. Ne rugăm ca soarta să fie generoasă cu ucrainenii.
Eleonora Cercavschi, Liceul „Ștefan cel Mare”, Grigoriopol
Când zicem Transnistria sau Găgăuzia, noi trebuie să delimităm cumva lucrurile, pentru că Transnistria și Găgăuzia nu sunt doar mâna ceea de liderași locali care s-au obișnuit să facă sluj Moscovei, ci toată populația, sută la sută. Iar sută la sută, înseamnă și lume care vrea în UE, nu doar care nu vrea. Lumea, de la an la an se schimbă. De ar fi mai puțină propagandă… Rușii din Rusia fug de război. Unde? În Europa. De când cu războiul din Ucraina, lumea nu mai pleacă în Rusia, fiecare al doilea merge în Europa, vede altfel de viață, de confort. Tiraspolul zice că nu vrea în Europa, dar jumătate din exporturi pleacă în UE, de aici își fac banul, din asta trăiesc. Și la Comrat nu cred că e altfel. Dar până în 2030 mai e timp. Lumea trebuie pregătită, și nu de referendumuri locale. Aderarea R. Moldova la UE trebuie decisă prin referendum național.
Mihail Sirkeli, jurnalist, Comrat
Parcursul nostru european depinde nu atât de Tiraspol și de Comrat, cât de puterea Kievului de a rezista. Înfrângerea Moscovei în acest război ne va oferi mai multe perspective. Cu cât înfrângerea va fi mai categorică, cu atât mai cert va fi parcursul european al R. Moldova. În astfel de condiții, Comratul și Tiraspolul nu ar avea nimic de spus.