Șoferul care a provocat în iulie un accident rutier pe bd. Decebal, soldat cu moartea unei femei, rămâne în arest
Dragomir Popovici, șoferul care a provocat accidentul de pe bd. Decebal din seara zilei de 24 iulie, în urma căruia a decedat o femeie de 29 de ani, și despre care ZdG a constatat anterior că a fost vizat într-o serie de dosare penale, rămâne în arest.
Avocații au solicitat instanței schimbarea măsurii preventive, astfel încât Dragomir Popovici să fie plasat în arest la domiciliu pentru a putea lua legătura cu rudele, în vederea recuperării anumitor prejudicii. Magistrații Curții de Apel au respins însă demersul acestora.
Totodată, șoferul nu a fost escortat în instanță și a participat la ședință prin intermediul teleconferinței. Potrivit procurorilor, acesta refuză să ofere declarații pe marginea cazului.
„La moment el nu a spus în fața instanței dacă își recunoaște sau nu își recunoaște vina. Nici la organul de urmărire penală nu au parvenit cereri care să susțină că își recunoaște sau nu vina. Se abține de la a face declarații”, a declarat pentru presă Radu Talpă, procurorul de caz.
Dragomir Popovici are 32 de ani. Este originar din comuna Colicăuți, raionul Briceni. A fost reținut de poliție la 10 zile, după ce pe 24 iulie 2023, fiind la volanul unui Mercedes, a intrat pe contrasens și a provocat un accident rutier în care au fost implicate alte trei mijloace de transport. Cinci persoane au ajuns la spital cu traumatisme, iar la 6 august, Doinița Prodan, în vârstă de 29 de ani, o tânără mamă a două fete, a decedat în urma rănilor provocate.
Popovici figurează în mai multe dosare penale după ce a fost prins în stare de ebrietate la volan. În 2016 a fost amnistiat, iar ulterior, judecat penal pentru samavolnicie, dar din nou a scăpat de pedeapsă pentru că a intervenit termenul de prescripție.
În ultimii ani, numele lui a figurat în alte dosare penale cu învinuiri similare. Detalii aici:
- Profilul penal al șoferului care a comis accidentul de pe bd. Decebal, reținut de Poliție după 10 zile. În 2016 a fost amnistiat. În 2021, fusese condamnat la închisoare și anunțat în căutare, iar permisul – anulat. Are pe rol dosare penale
- Detalii noi despre autorul accidentului de pe bd. Decebal, în urma căruia o mamă de 29 de ani a decedat: Afacerist cu firmă aproape de faliment. A beneficiat în CINCI cazuri penale de avocați plătiți de stat, în timp ce tatăl său gestionează o firmă cu venituri de milioane