Socialistului Igor Dodon i se menține obligația de a nu părăsi țara. Magistrații CSJ au respins recursul depus de avocatul fostului președinte
Fostului președinte al R. Moldova, Igor Dodon, învinuit de comiterea infracțiunii de corupere pasivă, organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei „organizații criminale”, i s-a respins solicitarea de a părăsi țara pentru încă 60 de zile. Decizia a fost pronunțată luni, 4 septembrie, de magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ).
Autoritățile evocă faptul că doar măsura preventivă, obligarea de a nu părăsi țara, este capabilă să asigure prezența lui Igor Dodon pe teritoriului R. Moldova și realizarea eficientă a actului de justiție.
„Inculpatul Dodon Igor, deja aflându-se în libertate, fără alte obligații decât nepărăsirea țării, ar putea întreprinde toate măsurile pentru a distruge, a influența unii martori, prin intimidarea publică a lor cu anumite declarații în afara procesului de judecată în fața instanței, ceea ce ar afecta grav caracterul obiectiv al procesului penal și ar facilita eschivarea de la răspundere și pedeapsă penală a numitului”, se arată în Decizia CSJ.
Pe 18 noiembrie 2022, Igor Dodon a fost eliberat din arest la domiciliu, fiind plasat sub control judiciar, având interdicția de a părăsi țara.
Dodon este primul șef de stat judecat pentru o infracțiune comisă în perioada în care își exercita funcția. Din acest motiv, dosarul a fost remis spre examinare direct la CSJ, care, potrivit legii, este competentă să judece în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de un șef de stat.