Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Siegfried Mureșan, la Chișinău: „Vedem…

Siegfried Mureșan, la Chișinău: „Vedem cum statele care nu au ales calea europeană au rămas în urmă”. PE își reafirmă angajamentul față de parcursul european al R. Moldova

Foto: Privesc.eu

Vicepreședinta Parlamentului R. Moldova, Doina Gherman, și președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu R. Moldova, Siegfried Mureșan, au susținut o conferință de presă vineri, 4 octombrie, la Chișinău, reafirmând „angajamentul ferm” al Parlamentului European (PE) față de parcursul european al R. Moldova.

Conferința a subliniat progresele realizate de R. Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană (UE) și importanța referendumului din 20 octombrie pentru viitorul european al țării.

„Guvernul, Parlamentul, Președinția depun absolut toate eforturile pentru a moderniza și dezvolta statul. Ne consolidăm ferm instituțiile și ne pregătim cu cea mai mare seriozitate și responsabilitate pentru parcursul european și pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană”, a declarat vicepreședinta Parlamentului, în cadrul conferinței.

Totodată, referindu-se la referendumul din 20 octombrie, Doina Gherman a subliniat că acesta reprezintă „șansa noastră ca țară de a cimenta în Constituția R. Moldova direcția europeană a țării, dar și de a arăta întregii lumi că Moldova își dorește un viitor sigur și prosper în marea familie europeană”.

Președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu R. Moldova, Siegfried Mureșan, a transmis un mesaj de susținere din partea comunității europene.

„Parlamentul European este în continuare cel mai puternic susținător al procesului de integrare europeană a R. Moldova” a afirmat acesta, adăugând că „majoritatea pro-europeană din noul PE va continua să susțină integrarea R. Moldova în următorii cinci ani”.

„Susținem integrarea R. Moldova în UE pentru că oamenii din R. Moldova își doresc acest lucru, căci integrarea europeană înseamnă prosperitate, bunăstare, dezvoltare economică. Vedem cum toate statele care au aderat la UE s-au dezvoltat economic și ajunge să comparăm Polonia cu Belarus, să vedem cum integrarea europeană aduce nu doar libertate de exprimare, libertatea presei, justiției, instituții puternice, dar și dezvoltare economică și cum statele care nu au ales calea europeană au rămas în urmă”, a declarat Siegfried Mureșan.

De asemenea, oficialul a mai menționat că este important ca R. Moldova să participe la programe europene pentru „o integrare pas cu pas, chiar și înainte de finalizarea aderării”.

Referitor la negocierile de aderare, Mureșan a subliniat că acestea reprezintă un proces de „reformare și modernizare a R. Moldova și că PE își dorește să joace un rol puternic și activ în procesul de aderare”.

Din punctul său de vedere, R. Moldova „este pregătită administrativ pentru acest proces” și a felicitat autoritățile pentru progresele realizate în ultimii ani.

Ambii oficiali și-au exprimat „dorința de a continua o colaborare strânsă și fructuoasă” pentru R. Moldova.