Șezători moderne cu refugiatele. O tânără din Slobozia, Ștefan-Vodă implementează proiecte în sprijinul femeilor din satul său, iar acum și pentru ucrainencele stabilite acolo
Toamna aceasta își dau întâlnire în fiecare zi de vineri, la Slobozia, într-o sală a primăriei din sat. Dorina Mazgraș este cea care le adună pe toate împreună – femei refugiate, care și-au găsit un loc de trai în satele din raionul Ștefan-Vodă.
La ultima lor șezătoare, așa cum își numesc întâlnirile, au discutat despre emoții. În toate frământările și necazurile provocate după ce a pornit războiul, mutatul cu traiul, o țară nouă, o limbă necunoscută, acesta e ultimul lucru la care s-ar fi gândit. O simplă, dar atât de importantă întrebare „Ce simt?” a fost acoperită de multe altele: Cum îmi apăr copiii? Pe ce să-i culc în subsol? Cu ce să-i hrănesc? Unde să fugim? Din ce să ne întreținem în altă țară?
Dorina Mazgraș le-a îndemnat pentru câteva momente să uite de toate aceste întrebări și să se gândească la ele însele, ca oameni care au emoții, ca femei care simt, care au dorințe și visuri de împlinit.
Le-a pus la dispoziție niște foi pe care erau desenate flori și le-a invitat să-și aleagă creioanele și să le coloreze – ca pe niște copii care urmează să se cunoască – femei care au uitat o vreme să se mai gândească la ele. La început au chicotit, amuzate de această activitate copilărească, apoi și-au analizat culorile – unele sumbre, ca îngrijorările lor, altele vii ca speranța că în curând toate se vor sfârși și vor ajunge acasă. Așa s-au înțeles și s-au lăsat înțelese, povestindu-și una alteia gândurile. Dorina le-a îndemnat să nu-și ascundă emoțiile de niciun fel, să le accepte și să le trăiască.
Susținută financiar și logistic de UN Women și Centrul de Drept al Femeilor, Dorina Mazgraș a mai organizat asemenea ședințe și cu localnicele, femeile satului Slobozia, care au venit să mai schimbe o vorbă, să mai uite de nesfârșitele treburi casnice și pur și simplu să afle ce e pitit în sufletul lor și nu e lăsat să se manifeste. Aceste ședințe le-au oferit femeilor un spațiu sigur de comunicare, Dorina dând dovadă de empatie și înțelegere. „Poate ar părea neimportant ceea ce facem sau pierdere de timp, când atâtea sunt de făcut prin gospodărie, dar aceste întâlniri ne dau nouă, femeilor de la sat, putere și siguranță. Așa știm că nu suntem singure în fața problemelor, suntem o comunitate și avem pe cine să ne bazăm” povestește Dorina.
A ales să facă asta după ce a înțeles că nu poți decât să cazi dacă îți înăbuși emoțiile.
Dorina Mazgraș a absolvit pedagogia socială, apoi a decis să fie activistă civică în satul său. A trecut prin mai multe episoade de violență în familie și asta a marcat-o. Dar și-a depășit condiția și acum este dispusă să le sprijine și pe alte femei care trec prin perioade grele ale vieții.
Acest articol a fost elaborat în colaborare cu UN Women, în contextul răspunsului umanitar la criza refugiaților și pentru a ilustra importanța implicării semnificative a femeilor în procesele umanitare și cele de menținere a păcii dar și în asigurarea coeziunii sociale.
