Șeful Agenției pentru Supravegherea Tehnică, Radu Vasile și-a dat demisia. Fostul director, Ghenadie Sajin vrea să revină ca jurist la AST
Unul din foștii demnitari de rang înalt și un apropiat al fostului lider PD, Vladimir Plahotniuc în perioada în care se afla la guvernare, Ghenadie Sajin vrea să revină la Agenția pentru Supraveghere Tehnică, fosta Inspecție de Stat în Construcții pe care a condus-o în perioada 2015-2018. De această dată, Sajin s-a înscris la concursul specialist principal al Secției Juridice al AST.
Potrivit unor surse, după ce va fi angajat, Sajin ar urma să fie numit ulterior ca director interimar al Agenției. Asta după ce săptămâna trecută, șeful AST, Radu Vasile și-a dat demisia la doar 4 luni după ce a câștigat concursul.
Deocamdată, Ghenadie Sajin este singura persoană care a aplicat la concursul care a fost prelungit până la 23 noiembrie, după cum apare pe site-ul oficial al AST. Pe 27.11, a fost programată și proba scrisă. Potrivit CV-ului său, Sajin are studii tehnice și abia în 2001 a obținut o licență în drept penal la obscura Universitate Umanistă din Moldova care nu activează de mai mulți ani.
Tentativa de revenire a lui Sajin la AST coincide cu demisia neașteptată a directorului Agenției. Radu Vasile, cel care a câștigat concursul în iulie 2020, și-a dat demisia săptămâna trecută din funcție. Un anunț despre demisie însă nu a fost făcut public, iar demnitarul nu a explicat motivele pentru care renunță la funcție după 4 luni de mandat. Am încercat să-l contactăm pe Radu Vasile la telefon, însă numărul la care am sunat fie e ocupat, fie abonatul se află în afara ariei de acoperire.
Responsabilii de la serviciul de presă al Ministerului Economiei ne-au comunicat că Radu Vasile și-a dat demisia din proprie inițiativă la 12 noiembrie și în aceeași zi, printr-un ordin al Ministerului, interimatul funcției de director a fost preluat de Ion Curmei, cel care până acum deținea funcția de director-adjunct interimar al agenției.
Contactat telefonic, Ion Curmei ne-a spus că a fost numit provizoriu în funcție, a mai adăugat că Ghenadie Sajin nu a fost angajat și că doar participă la concurs, iar instituția pe care o conduce se confruntă cu o lipsă acută de personal și nu poate comenta zvonurile care apar.
Ghenadie Sajin este la a doua încercare de a reveni la Agenția pentru Supravegherea Tehnică. În mai, a participat la concursul de ocupare a funcției de director AST, pe care a ocupat-o anterior și la care a renunțat în 2019 odată cu retragerea de la guvernare a PD-ului condus de Vladimir Plahotniuc, cel care avea să părăsească și Republica Moldova.
Atunci, Sajin a fost unul din cei 11 pretendenți la funcție, însă nu a promovat concursul. Într-un final, comisia de selectare l-a numit în funcție pe Radu Vasile.
Ghenadie Sajin era considerat unul dintre apropiații fostului lider PDM, Vladimir Plahotniuc. A participat la celebra vânătoare de la Pădurea Domnească alături de ex-procurorul general Valeriu Zubco sau fostul șef al Curții de Apel Ion Pleșca la care a fost împușcat Sorin Paciu. Înainte de a fi numit în 2015 la fosta Inspecție de Stat în Construcții, a condus compania Finpar Invest, beneficiarul final al căreia era Vladimir Plahotniuc și care deținea un adevărat imperiu imobiliar în capitală.
Conform informațiilor din CV-ul său, Sajin este născut la 10 mai 1970 în s. Lopatnic, r. Edineț. La 18 ani a fost angajat la Sovhozul „Lopatnic”, iar în perioada 1995-1997 a deținut funcția de director la SRL “Anghelo”. Din 1997 și până în 2014 a fost director la SRL “Arbitru”, iar din 2010, concomitent, și director la Finpar Invest SRL, după ce, în perioad 2009-2010 a fost director adjunct al acestui SRL. Totodată, între 2008-2010, Sajin a fost director la ICS “Drive” SRL.
Acesta a absolvit în 1985 școala medie din s. Lopatnic, Edineț, iar în 1989, Tehnicum Politehnic din Bălţi, primind calificarea de “Inginer Constructor Aparate Radio”. În 1995 a absolvit Universitatea Tehnică din Moldova, primind calificarea de “Inginer în Informatică”. În 2001, Sajin a absolvit Universitatea de Studii Umanistice, specialitatea drept penal.