„Secretele” dosarului Vasile Botnari: Ministerul Finanțelor anunță că fostul șef al SIS a achitat benevol la 13 iulie 2020 suma de 2 399 400 de lei
Noi semne de întrebare în dosarul secretizat al fostului șef al SIS, Vasile Botnari, unica persoană vinovată, în viziunea Procuraturii și a instanței, de extrădarea ilegală a profesorilor turci. Ministerul Finanțelor a confirmat pentru Ziarul de Gardă faptul că Botnari a achitat statului echivalentul despăgubirii familiilor profesorilor turci în valoare de 2 399 400 de lei, doar că a făcut asta benevol și nu în urma unei decizii a instanței.
Anterior, marți seara, 8 septembrie, Procurorul general, Alexandru Stoianoglo a vorbit de asemenea despre faptul că Botnari a achitat benevol paguba, menționând că fostul șef al SIS a achitat și costul charter-ului care i-a dus pe profesorii turci la Istanbul în valoare de 380 de mii de lei. Între 2009 și 2013, Stoianoglo a fost coleg de fracțiune și de partid cu Vasile Botnari, ambii fiind aleși pe lista Partidului Democrat.
Stoianoglo menționa că Botnari a fost condamnat condiționat cu o lună în urmă și abia în acea zi a solicitat instanței să publice dispoziția sentinței. Judecătoria Chișinău, sediul Botanica însă, menționează că nu poate face public documentul pentru că este secretizat. Ulterior, în spațiul public a apărut și o copie a dispozitivului sentinței care arată că Botnari a primit doar o amendă de 88 de mii de lei și interdicția de a ocupa funcții publice timp de 5 ani.
Miercuri, 9 septembrie, Procuratura Generală spunea într-un comunicat despre faptul că „la începutul acestui an, Procuratura a înaintat Ministerului Finanțelor un demers prin care a solicitat să intervină, din numele statului Republica Moldova, cu o acțiune civilă privind încasarea de la inculpat în folosul părților vătămate a sumei prejudiciului dispus de către CtEDO”.
Într-un răspuns oferit Ziarului de Gardă, Ministerul Finanțelor a confirmat faptul că Vasile Botnari a achitat 2 399 400 de lei, doar că a făcut-o benevol. În răspunsul oferit, reprezentanții ministerului nu spun nimic despre acoperirea cheltuielilor pentru chiria charterului.
„Ministerul Finanțelor informează că, întru executarea Hotărârii Curții Europene pentru Drepturile Omului pronunțată în cauza Ozdil și alții din 11 iunie 2019, la data de 29 noiembrie 2019 a transferat pe contul reprezentantului reclamanților suma de 2 399 400 lei (echivalentul a sumei de 125 000 euro). La data de 13 iulie 2020, dl Vasile Botnari a achitat benevol prejudiciul în sumă de 2 399 400 de lei, ce rezultă din Hotărârea CEDO sus-menționată”, fără a oferi mai multe detalii.
Deocamdată nu se cunoaște dacă Vasile Botnari a achitat acest prejudiciu până sau după sentința instanței care l-ar fi amendat cu 88 mii de lei. Dosarul Botnari este secretizat și nici procuratura, nici instanța nu fac public dispozitivul sintinței făcând referire la mai multe articole din lege care nu ar permite acest lucru.
La fel, nu se cunoaște despre sursele din care Botnari, cel care în perioada 2008 – 2019 a activat doar în serviciul public, cu o pauză între 2018-2019 când a fost președintele CA Moldova-Gaz, ocupând pe rând funcția de director al Agenției Transporturi, deputat PDM, ministru al Transporturilor, al Tehnologiei Informației și șef al SIS, a achitat aceste despăgubiri. În toată această perioadă, Botnari a fost considerat un apropiat al fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, iar declaraţiile sale cu privire la venituri şi proprietate au arătat mai mult decât modest.
Pe pagina Autorității Naționale de Integritate nu apare nicio declarație de avere și interese ale lui Botnari. Reprezentanții ANI susțin că e vorba despre o problemă tehnică. Ultima declarație care poate fi găsită în spațiul public datează din 2017, depusă pentru anul 2016. Atunci Botnari declara un salariu anual de peste 120 de mii de lei, conturi bancare cu depozite de aproximativ 300 de mii de lei și 14 mii de Euro.
Declarație Botnari Vasile 2016 by Ziarul de Gardă on Scribd
Vasile Botnari nu a fost de găsit pentru a comenta întreaga situație. Ziarul de Gardă a scris anterior despre modul cu Botnari a evitat să declare mai multe bunuri ale sale. Acesta nu şi-a declarat imobilul de lux în care locuieşte cu familia, înregistrat pe numele socrilor, dar şi un apartament, la care soţia sa este coproprietară. În septembrie 2016, socrii pensionari ai fostului ministru, care nu au afaceri, au achiziţionat alte două imobile din imediata vecinătate a casei în care locuieşte Vasile Botnari.