Sculptorul Tudor Balmuș: „Nu trebuie numaidecât să ai aur ca să creezi o lucrare de valoare. Orice bucățică de lemn poate fi valorizată”

L-am cunoscut într-un sfârșit de august, trecut de miezul nopții, în microbuzul care ne aducea spre Chișinău după un zbor din Torino, Italia. Fiind în același rând de scaune, am reușit să fur cu privirea imaginile lucrărilor sale din telefon, pe care le tot privea. Nu am îndrăznit să-l întreb dacă sunt propriile lucrări, dar a îndrăznit un alt pasager de lângă noi. I-am ascultat în tăcere marele fel în care vorbea despre procesul său creativ – de la idee, sursă de inspirație, până la momentul finalizării unei lucrări. Și n-am mai putut tăcea, am vrut să-i vorbesc, să-i spun că sunt jurnalistă și să-i propun să-mi dea voie să-i cunosc universul artistic. Am convenit să ne vedem încă o dată la Chișinău, căci eram mult prea obosită de pe drum și simțeam că nu am întrebările la mine, întrebări pe potriva talentului și a creațiilor sale. 

Tudor Balmuș este stabilit în Italia de peste 10 ani. Muncește acolo în calitate de restaurator de mobilier și ajută italienii prin gospodărie, iar din banii câștigați își creează arta – sculpturi cu tematică religioasă, obiecte de iluminat cu grosimea de 2 mm și obiecte de design. 

Sursa lui de inspirație este viața. „Suntem suma tuturor experiențelor noastre de viață”, crede el. 

Prima sa întâlnire cu sculptura a avut loc pe când era încă foarte mic, pe la un an și jumătate, când mama l-a dus în atelierul sculptorului Dumitru Scvorţov. Are amintiri clare despre acel atelier începând cu vârsta de cinci ani. 

„Pentru mine, acel atelier era ca o catedrală. Îmi amintesc mirosul de acolo, lucrările. Aceasta a fost prima mea atingere cu ceea ce înseamnă sculptura. Mama a vrut ca eu să intru în această lume a frumosului. Și a reușit. Copilăria mi-am petrecut-o în acel atelier”, povestește Tudor Balmuș.

Ulterior, a avut ocazia să studieze îndeaproape sculptura la Universitatea Națională de Arte din București, obținând o bursă din partea Fundației Culturale Române. Apoi, a mai studiat Restaurare și Conservare în cadrul aceleiași universități. 

O perioadă a stat la București, ocupându-se de restaurarea mobilierului, iar din banii câștigați își asigura materia primă pentru noi sculpturi. 

„Eu nu pot face lucruri simple, îmi place să mă complic”

În 2002, după ce a participat la mai multe expoziții de sculptură în Italia și a fost remarcat de creatorii de artă din țară, Tudor Balmuș decide să se stabilească acolo cu traiul, în regiunea Piemont. Și a mers pe aceeași rețetă – banii câștigați din restaurare îi investea în propriile proiecte și în expoziții. 

În prezent, activitatea sa este concentrată pe sculpturi cu tematică religioasă, corpuri de iluminat și obiecte de design. „Mă inspir din pictură și fac sculptură”, relatează Tudor Balmuș. 

Cea mai reprezentativă dintre sculpturile cu tematică religioasă este mâna în semn de binecuvântare și rugăciune. Pentru realizarea acesteia a ales un material și o culoare specială – albastră ca cerul. Mâna albastră a fost creată dintr-un material care seamănă cu sticla și care, în imaginația artistului, suprapusă pe cer, poate fi confundată cu albastrul terestru, ceea ce-și dorea el.

„Eu nu pot face lucruri simple, îmi place să mă complic, să mă autodepășesc”, explică acesta. 

Așa a  studiat rășina epoxidică, un lemn fin, transparent, colorându-l cu oxid albastru, așa cum „îi dicta mintea și mâinile” – astfel s-a născut mâna către cer. Mâna cerească, de mărimea unui om, pare a fi chiar cerească. 

Ulterior, a primit o comandă mai puțin obișnuită. Persoana își dorea o sculptură din lemn cu grosimea de 2 mm, prin care să treacă lumina, electricitatea.

„Nu știam dacă există așa ceva pe lume, dar am tot studiat uscarea lemnului până am ajuns la forma perfectă”, își amintește Tudor Balmuș.

Așa s-au născut corpurile de iluminat din lemn. Materia primă o ia de la depozitele pădurarilor sau merge direct în pădure. 

„Am noroc de pădurarii care vând lemn. M-am împrietenit cu ei și pot merge la vreo trei depozite de unde îmi aleg materialul de care am nevoie. Odată am cumpărat mai mult de trei tone de lemn, pentru că am primit o comandă de 100 de lămpi. Am muncit neîncetat timp de o lună. Nu a fost deloc simplu. Dar, locuind în Piemont, aproape de păduri, mă bucur de posibilitatea de a merge direct la sursă să-mi aleg tot de ce am nevoie”, povestește sculptorul. 

„Dumnezeu a creat fructele și legumele, mie îmi place să creez altceva”

Venind acasă, a luat o astfel de lampă să o arate prietenilor. Din pură întâmplare (deși spune că nu crede în lucruri întâmplătoare), a intrat într-un magazin-galerie, arătându-i proprietarei lampa. Proprietara, Olga Rogovaia, a fost impresionată de munca lui Tudor și i-a propus să creeze și altceva – așa a ajuns să facă obiecte de decor. 

„Atât mi-a trebuit. Dacă îmi spui ceva și eu simt și rezonez cu ceea ce se poate crea, mă apuc imediat de muncă. Așa am ajuns la aceste obiecte de design care seamănă cu merele și perele. De fapt, nu sunt nici mere, nici pere, nici cireșe. Mie îi place să zic că Dumnezeu a creat fructele și legumele, mie îmi place să creez altceva. Dar cel mai  mult îmi place când oamenii, potențialii cumpărători găsesc singuri titlurile lucrărilor, în locul meu. Aceasta înseamnă că am reușit să-i trezesc o emoție acestui om”, explică sculptorul. 

Mărul titirez, așa cum îl mai numește Tudor, este, la fel, conceput din multă muncă și studiu.

„Alegi lemnul, îl usuci, îl tot șlefuiești, îi dai o formă, apoi alegi și creezi culoarea din amestecul mai multor lacuri. Sunt o mie și una de nuanțe ale procesului de creație. Îmi trebuie o noapte și o zi să povestesc despre tot. Mărul are o anumită formă și proporție, iar codița, concepută din aramă și din inox, la fel, are forma și proporția sa. Împreună, creează un dialog care redă ceva în plus”, relatează Tudor Balmuș. 

Procesul de creație îi este deopotrivă drag și stresant. 

„Cineva zice că sunt norocos, cineva zice că talentat, dar eu zic că e dăruire. E și stres, dar fără acest stres de a crea ceva nou, nu aș putea obține aceste obiecte pe care lumea le numește inedite și le mai și cumpără”, mărturisește Tudor.   

Merele, obiectele sale de design, pot fi cumpărate și în salonul „Lusso Home” din Chișinău. Prețul acestora începe de la 100 de euro, ajungând la 500 de euro pentru obiectele mari. 

Le creează în Italia și o dată la trei-patru luni le trimite pentru salonul din Chișinău. 

„Când  imposibilul devine posibil, creez o nouă problemă”

L-am întrebat ce ar spune creațiile sale dacă ar putea vorbi. 

„Nu trebuie numaidecât să ai aur ca să creezi o lucrare de valoare. Orice bucățică de lemn poate fi valorizată, dacă știi cum și vrei”, punctează sculptorul. 

Acesta are și un anumit ritual al său de creație. „Când mă trezesc dimineața, îmi pun un scop – să fac ceva mai mult decât ieri – și când scopul propus, adică atunci când imposibilul devine posibil, creez o nouă problemă.” 

Recunoaște totuși că nu ar putea crea orice la comandă, ceea ce vrea mulțimea, doar ceea ce simte. 

„Nu există șef peste arta mea, deoarece câștig și altfel banii pentru trai. Dacă aș trăi doar din ceea ce se cumpără, aș fi nevoit să lucrez comercial, și nu cum simt, ar fi un fel de supraviețuire. Apoi, îți pierzi arta, adică crezul. Pe scurt, sufletul. Eu nu pot și nu vreau așa”, spune Tudor Balmuș. 

L-am întrebat ce așteptări are de la sine ca artist, dar și ce planuri de viitor are. 

„De la mine, mă aștept ca niciodată să nu fiu mulțumit cu ceea ce fac. Asta ar însemna resemnare, deci, stagnare a evoluției. Eu vreau să fiu neîncetat mai bun ca ieri. Fiecare are limitele lui. Eu vreau să nu am limite cu mine”, conchide Tudor Balmuș.