Principală  —  IMPORTANTE   —   Scuarul Parlamentului a fost iluminat…

Scuarul Parlamentului a fost iluminat în culorile drapelului UE după deschiderea negocierilor de aderare

Sursa foto: parlament.md

Scuarul Parlamentului a fost iluminat marți seară 25 iunie, în culorile drapelului Uniunii Europene. Conform unui comunicat al Parlamentului, acțiunea a fost prilejuită de faptul că R. Moldova a început negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

„Încă un pas spre o Moldovă Europeană! Ne așteaptă un drum lung, unde va trebui ca fiecare dintre noi să depună efort și determinare pentru a consolida instituțiile, a continua lupta cu corupția, a crește economia. Sunt lucruri firești pe care le dorim fiecare dintre noi și care ne vor apropia de standardele Uniunii Europene”, a menționat președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Marți, 25 iunie 2024, la Luxemburg a avut loc prima ședință a Comisiei interguvernamentale R. Moldova – Uniunea Europeană, în cadrul căreia au fost lansate oficial negocierile de aderare ale țării noastre la Uniunea Europeană.

Anterior, Parlamentul a adoptat Declarația cu privire la integrarea europeană a R. Moldova. Documentul exprimă „convingerea că doar aderarea la Uniunea Europeană va asigura viitorul țării noastre în calitate de stat suveran, neutru, integru și democratic, iar calea ireversibilă de integrare și aderare europeană este proiect de prioritate națională al R. Moldova”. Prin intermediul acestei Declarații, deputații fac apel către întreaga societate la unitate și solidaritate pentru un viitor pașnic și european al țării noastre, în numele interesului național și al obiectivului strategic – integrarea și aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană.

R. Moldova a depus cererea de aderare la UE în martie 2022. La 17 iunie 2022, Comisia Europeană a emis avizul său privind cererea. Pe baza recomandărilor Comisiei, Consiliul European a recunoscut perspectiva europeană a R. Moldova și i-a acordat acesteia statutul de țară candidată la 23 iunie 2022. La 8 noiembrie 2023, în cadrul Pachetului de Extindere, Comisia a publicat raportul său privind R. Moldova, recomandând deschiderea negocierilor de aderare.

În raportul său pentru 2023, Comisia Europeană a declarat că țara noastră a înregistrat progrese importante în ceea ce privește cele nouă etape identificate de Comisie în avizul său din 2022.