Schemă de spălare de bani în vizorul ofițerilor INI
Ofițerii Direcției investigații infracțiuni spălarea banilor și finanțarea terorismului și cei de urmărire penală ai Inspectoratul Național de Investigații (INI) investighează tranzacțiile financiare frauduloase a unui grup de persoane, acțiuni desfășurate în cadrul unei cauzei penale pentru spălarea banilor săvârșită de două sau mai multe persoane, pornită în decembrie 2023, se arată în comunicatul Poliției.
Un grup de persoane format din cetățeni moldoveni și ai altor state ar fi implementat o schemă infracțională cu caracter transnațional. Astfel, desfășurând fictiv funcțiile de reprezentanți sau pseudo-manageri ai unor platforme de investiții, ar fi organizat şi gestionat mai multe scheme frauduloase prin crearea mai multor profile pe platforme electronice de comercializare a diferitor servicii, folosind în acest scop datele de identitate false. Potenţialii clienți considerând că efectuează investiții reale, transferau mijloace în conturile de pe platformă sau introduceau singuri datele cardului.
Astfel, din 2022 până în prezent, membrii grupului infracțional au primit multiple transferuri în proporții mari, din diferite jurisdicții, prin diferite sisteme de remitere de bani, de la diferite persoane fizice, cu virare directă pe conturile de card în euro, deschise pe numele persoanelor interpuse în cadrul instituțiilor bancare pe teritoriul Republicii Moldova.
Mijloacele financiare transferate pe conturile indicate de suspecți erau însușite prin operațiuni financiare pentru a deghiza astfel originea ilicită a veniturilor infracționale prin realizarea de transferuri în alte conturi de card bancar, cu ulterioara retragere a mijloacelor financiare în numerar, inclusiv la ATM-urile de pe teritoriul Republicii Moldova.
În urma perchezițiilor la domiciliile a trei bărbați de 20, 27 și 28 de ani din raionul Ungheni, suspectați că ar fi implicați în această schemă, polițiștii au ridicat diferite înscrisuri netipizate, acte ce confirmă extragerea mijloacelor bănești, cartele SIM, suporturi electronice, telefoane mobile, mijloace financiare în valută, carduri bancare.
La fel a fost ridicat și un automibil BMW în scopul aplicării sechestrului. În continuare, procurorii și polițiștii desfășoară acțiuni comune cu organele de drept ale altor state europene, în vederea stabilirii și documentării tuturor membrilor grupării infracționale internaționale și atragerii la răspundere penală a acestora, precum și recuperării prejudiciului cauzat ca rezultat al infracțiunilor comise.
Acțiunile de documentare s-au desfășurat în conlucrare cu Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.
Precizăm, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.