Șase persoane au fost transportate la spital în urma unui accident care a avut loc la Sângerei
Șase persoane au fost traumatizate în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de 22 decembrie, în satul Bilicenii Vechi, raionul Sângerei, pe traseul Bălți-Chișinău, transmite MOLDPRES.
Solicitat de agenție, ofițerul de presă IP Sângerei, Lilia Harea a afirmat că poliția a fost sesizată despre producerea accidentului în jurul orei 06.50.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că un microbuz de model Mercedes Sprinter, condus de un bărbat în vârstă de 69 de ani, staționa pe acostament pentru a prelua un pasager. În microbuz se aflau 16 pasageri. În acel moment, microbuzul a fost lovit din spate de un alt microbuz de aceeași marcă, condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani.
În urma impactului, șase persoane au avut de suferit, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul Drager, rezultatele indicând 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.
Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.