Sărbătoare organizată în fața Guvernului, de Ziua internațională a Familiei. Natalia Gavrilița: „Ne dorim ca familiile să nu mai plece din țară”
Ziua Internațională a Familiei a fost marcată astăzi, în fața clădirii Guvernului, unde oamenii s-au adunat pe iarbă verde și s-au implicat în diverse activități, organizate de Executiv – părinții, copiii și bunicii au participat la atelierul cu pietre colorate, laboratorul distracțiilor și au ascultat un recital live.
Prim-ministra Natalia Gavrilița a salutat familiile prezente la eveniment, menționând că sărbătoarea a fost organizată pentru a sublinia încă o dată rolul fiecărui membru al familiei și implicarea egală a acestora în dezvoltarea instituției familiale, transmite un comunicat al Guvernului.
„Celebrăm Ziua Internațională a Familiei și pentru faptul că trăim vremuri în care unitatea ne caracterizează ca vecini și ca ființe umane. Datorită solidarității poporului Republicii Moldova, comunitatea noastră s-a transformat în ultimele trei luni, în una și mai puternică, fiind cunoscută ca una primitoare pentru fiecare familie ucraineană ce și-a găsit refugiu pe teritoriul întregii țări”, a spus Natalia Gavrilița.
„Ne dorim ca familiile să nu mai plece din țară pentru o viață mai bună, ci dimpotrivă, cele care au plecat să revină acasă, iar copiii și tinerii să aibă aici cele mai bune condiții pentru educația și sănătatea lor, dar și oportunitatea de a alege cariera și, desigur, de a-și întemeia propria familie acasă”, a mai adăugat prim-ministra.