Șapte drumuri naționale au fost afectate de ploi. Lucrările de intervenție s-au desfășurat în sectoarele Dubăsari, Criuleni, Glodeni și Dondușeni.
Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”(ASD) informează că în urma vântului și ploilor din seara zilei de ieri, 17 iulie, drumarii din cadrul întreprinderilor rutiere S.A „Drumuri” au fost mobilizați prompt pentru a interveni la curățarea drumurilor naționale. Amintim că meteorologii au emis la data de 17 iulie, în intervalul orelor 13.30 – 24.00, o avertizare de Cod galben de instabilitate atmosferică, ce a inclus ploi de scurtă durată, averse puternice și intensificări ale vântului de până la 15-20 m/s, se arată în comunicatul ASD.
Șapte drumuri publice naționale au fost afectate, iar lucrările de intervenție s-au desfășurat în sectoarele Dubăsari, Criuleni, Glodeni și Dondușeni.
„Muncitorii rutieri au intervenit rapid pentru lichidarea consecințelor ploilor abundente și vântului, desfășurând lucrări de curățare și profilare a părții carosabile afectate de acumularea de apă, nămol și noroi. De asemenea, au evacuat copacii și crengile căzute pe acostament sau partea carosabilă, în total fiind evacuați 25 de copaci căzuți. Indiferent de condițiile meteo, cod roșu de caniculă sau cod galben de instabilitate atmosferică, drumarii sunt mereu la datorie și muncesc necontenit pentru a asigura circulația în condiții de siguranță și confort pe drumurile naționale”, scrie ASD.