Sancțiuni pentru Air Moldova. Compania va rambursa pasagerilor costul biletelor pentru zborurile anulate
În urma efectuării unui controlul de stat inopinat, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a constatat că „operatorul aerian Air Moldova a admis mai multe încălcări privind rambursarea mijloacelor bănești în contextul zborurilor anulate”. Astfel, potrivit comunicatului publicat sâmbătă, 29 aprilie, de către AAC, compania aeronautică a fost sancționată.
„AAC a emis următoarea prescripție: Air Moldova S.R.L. va rambursa în termen de 7 (șapte) zile întregul cost al biletelor, tuturor pasagerilor solicitanți, afectați de anularea zborurilor în perioada 21-25 aprilie 2023 – până la data limită de 02 mai 2023.” se arată în comunicatul AAC.
Totodată, operatorul aerian va trebui să prezente tuturor pasagerilor afectați de anularea a 46 zboruri în perioada 21-25 aprilie 2023 o comunicare scrisă (inclusiv în format electronic) în care vor fi precizate normele de compensare și asistență în termen de 24 de ore.
„Autoritatea Aeronautică Civilă reiterează că pasagerii își pot revendica drepturile, solicitând contravaloarea biletelor și pot beneficia și de o compensație care variază între 250-400 euro, în funcție de destinație”, adaugă cei de la ACC.
În lunile martie și aprilie au fost anulate mai multe zboruri operate de Air Moldova. Anterior, reprezentanții companiei aeriene au susținut că se confruntă cu „dificultăți operaționale anunțate anterior, motivul fiind deficiența de flotă”.
Autoritatea Aeronautică Civilă a informat anterior că monitorizează îndeaproape situația curentă a companiei, care riscă să îi fie suspendat certificatul de operator aerian.