Principală  —  Ştiri   —   S-au întors din Egipt cu…

S-au întors din Egipt cu argint și bronz. Lotul olimpic al R. Moldova a participat la Olimpiada Internațională de Informatică din Alexandria

Foto: mec.gov.md

Lotul olimpic al R. Moldova a obținut o medalie de argint, una de bronz și o mențiune de onoare la Olimpiada Internațională de Informatică, desfășurată în orașul Alexandria, Egipt, în perioada 01 – 08 septembrie 2024, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Medalia de argint a fost obținută de Timur Degteari, elev la Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, Chișinău, medaliat cu bronz este Mihai Eșanu, elev al aceleași instituții de învățământ, iar mențiunea de onoare a fost obținute de Marian Soltan, elev al Liceului Teoretic Republican „Aristotel” din Chișinău. 

În cadrul celei de-a 36-a ediții a Olimpiadei Internaționale de Informatică au participat 362 de elevi din 91 de țări, Republica Moldova fiind reprezentată de 4 elevi și 2 profesori:

– Alin Popescu, elev în clasa a X-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”,  Durlești, mun. Chișinău;

– Timur Degteari, elev în clasa a XII-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”,  Durlești, mun. Chișinău;

– Mihai Eșanu, elev în clasa a XII-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”,  Durlești, mun. Chișinău;

– Marian Soltan, elev în clasa a XII-a, Instituția Publică Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, mun. Chișinău, mun. Chișinău;

– Sergiu Corlat, prorector pentru digitalizare, Universitatea de Stat din Moldova;

– Igor Bercu, șef direcție, Agenția de Guvernare Electronică.