Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   S-a dat drept colaborator al…

S-a dat drept colaborator al MAI din Rusia și a șantajat o femeie cu pozele acesteia intime, făcând-o să achite, pentru nepublicarea lor, 20 de mii de lei. Recidivist din Ștefan Vodă, trimis în judecată

Foto simbol

Un bărbat din Ștefan Vodă, în vârstă de 42 de ani, a fost trimis în judecată, pentru că ar fi șantajat o femeie, intrând în posesia unor imagini video intime cu ea, că le va publica pe rețelele sociale. Bărbatul a recurs la acțiuni de intimidare amenințând femeia cu răfuiala fizică și cu moartea, inclusiv prin aplicarea armei de foc, prezentându-se drept colaborator al organelor afacerilor interne ale Federației Ruse, lucrător operativ în domeniul combaterii criminalității organizate, potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale.

În urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală efectuate, polițiștii împreună cu procurorii au reținut în flagrant autorul infracțiunii, în momentul când suspectul  a primit sub controlul organelor de drept de la victimă, banii în sumă de 20 000 de lei.

Totodată, în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul învinuitului dintr-un sat din raionul Ștefan Vodă, au fost depistate și ridicate acte eliberate pe numele lui, înregistrate în Federația Rusă, susceptibile de a fi false, uniforme de câmp, epoleți militari, broșuri cu tentă și ideologie militară, cât și alte articole vestimentare care sunt atribuite militarilor din Federația Rusă.

Potrivit datelor Poliției, suspectul a fost înrolat într-o structură paramilitară în Siria, unde a efectuat pregătirea militară inițială, după care a activat în bază de contract în calitate de cercetaș, participând la diferite operațiuni militare în acest stat. Procurorii urmează să verifice legalitatea participării lui la aceste acțiuni militare.

Bărbatul se află în arest preventiv și pledează nevinovat.

Procuratura scrie că acesta nu este la prima abatere de ordin penal, anterior fiind condamnat pentru diferite infracțiuni, inclusiv și în Federația Rusă, fiind declarat recidivist deosebit de periculos.

Dacă va fi găsit vinovat, învinuitul riscă până la 10 ani de pușcărie.